Froome

Săptămâna ce tocmai se încheie a fost una dintre cele mai aglomerate ale anului în ceea ce privește cursele pe etape, chiar dacă ne aflăm abia în luna februarie. Nu mai puțin de 5 curse pe etape s-au desfășurat în ultimele 7 zile în diferite regiuni ale lumii: La Tropicale Amissa Bongo în Gabon, Turul Omanului, Ruta del Sol, Turul Algarve și Turul Haut Var.

Cycling : 61th Ruta Del Sol 2015 / Stage 5

Chris Froome și-a adjudecat clasamentul general final în Ruta del Sol cu un avans de numai 2s în fața unui Alberto Contador ce a purtat tricoul roșu încă din prima zi, dar l-a pierdut sâmbătă, după o demonstrație de forță din partea liderului celor de la Sky pe pantele de 20% ale cățărării finale. Cei de la Movistar pleacă și ei mulțumiți din Turul Andaluziei, cu 3 victorii de etapă în buzunar (Javier Moreno în etapa 1b și Juan Jose Lobato în etapele 2, 5), dar și cu un loc 3 la general obținut de Benat Intxausti.

Amissa Bongo

Ajunsă la a 10-a ediție, La Tropicale Amissa Bongo s-a decis chiar în prima etapă, atunci când tunisianul Rafaâ Chtioui (Skydive Dubai) a sosit la final cu un avans de aproape 3 minute în fața celui mai puternic grup de rutieri din care făceau parte Francisco Mancebo și Dan Craven. Purtătorul tricoului galben a reușit să se impună și în cea de-a doua etapă, însă de această dată la sprint, de altfel 5 din cele 7 etape ale cursei fiind decise printr-un sprint masiv. Yauheni Hutarovich (Bretagne-Seche) a câștigat 3 dintre acestea, coechipierul său, Daniel McLay, una, la fel ca și Andrea Palini (Skydive Dubai).

Oman

Turul Omanului s-a confruntat cu temperaturi extreme în ediția din acest an, etapa a 5-a fiind chiar anulată din cauza caniculei și a vântului puternic ce împrăștia nisipul. Deși organizatorii și-au dorit ca în acest an cursa să nu se mai decidă doar pe cățărarea de pe Muntele Verde, tocmai acest lucru s-a întâmplat odată cu neutralizarea penultimei runde. Astfel, performanța lui Rafael Valls din etapa a 4-a a fost suficientă pentru a-și adjudeca clasamentul general, Tejay Van Garderen și Alejandro Valverde fiind nevoiți să se mulțumească cu locurile 2 și 3.

Algarve

A fost o săptămână excelentă pentru cei de la Sky care, pe lângă succesul lui Froome din Ruta del Sol, au obținut și victoria finală în Turul Algarve prin Geraint Thomas, galezul menținându-și avantajul câștigat în etapa a 2-a până la final, în ciuda eforturilor lui Michal Kwiatkowski. Richie Porte a adus și el o victorie de etapă pentru britanici în etapa a 4-a, în timp ce ultima rundă a consemnat revenirea lui Andre Greipel în prim-plan odată cu succesul său în sprintul final.

Haut Var

Cea mai scurtă cursă pe etape din această săptămână, Turul Haut Var, s-a desfășurat sâmbătă și duminică în Provence, iar Ben Gastauer este cel care a câștigat clasamentul general, după ce s-a impus în prima etapă cu un avans de 7s în fața unui grup de 20 de cicliști din care făceau parte Philippe Gilbert, Davide Rebellin, Alexis Vuillermoz și Franco Pellizotti. Avantajul minim al rutierului de la AG2R i-a fost suficient în etapa a 2-a, rundă decisă la sprint și câștigată de Luka Mezgec.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.