Până acum, îmbunătățirea aerodinamicii era considerat cel mai puțin plauzibil motiv pentru care un ciclist s-ar epila pe picioare. Estetica, un masaj mai ușor de realizat după curse sau aplicarea mai facilă a bandajelor și pansamentelor erau principalele argumente pentru acest obicei întâlnit nu doar la cicliști, ci la sportivi în general.

Câștigul real de secunde datorat acestui aspect stârnea zâmbete până acum și asta pentru că lumea se raporta la un studiu din 1987 care arăta că epilatul aduce câștiguri minime. Mai precis, acea cercetare demonstra că, într-un contratimp de 40km și la o viteză de peste 40km/h, un ciclist epilat ar câștiga doar câteva secunde.

În luna iulie, specialiștii în aerodinamică ai celor de la Specialized, Mark Cote și Chris Yu, au readus în discuție acest subiect. Testele celor doi au obținut diferențe cuprinse între 50 și 80s pe distanțe mai mari de 40km în favoarea cicliștilor epilați.

Cote spune: ”Am făcut teste timp de 1200 de ore în ultimul an și, fără nici un dubiu, datele obținute de la ciclistul epilat au fost surprinzătoare”. Cei doi își doreau să testeze acest lucru de mai mult timp, dar nu credeau că vor obține date relevante.

Urmăriți mai jos întregul clip cu Mark Cote și Chris Yu.

 

2 COMENTARII

  1. Bineanteles ca esti mai aerodinamic daca esti epilat iar eventualele rani se vindeca mult mai repede. Pe picioarele epilate aerul aluneca mai usor decat pe cele paroase. Castigul ala de cateva secunde intr-o proba de contratimp conteaza foarte mult.
    Si inotatorii ca sa fie hidrodinamici nu-s parosi deloc.

LĂSAȚI UN MESAJ