Jens Voigt a încheiat cu bine Everest Challenge, o provocare ce a presupus parcurgerea dealului Teufelsberg din Berlin de 100 de ori pentru a aduna o diferență de nivel egală cu înălțimea Everestului.

Neamțul a pedalat în total 27 de ore pentru a reuși acest lucru, tot efortul fiind depus pentru o cauză nobilă. Deși țelul său era la început strângerea a 10.000€ pentru asociația caritabilă Tour de Cure Trust, Voigt a reușit să adune donații ce au totalizat la final 25.000€.

Pe traseu, fostul ciclist de la CSC și Trek a trecut pe lângă o turmă de porci mistreți, însă acest lucru nu l-a speriat și Voigt a continuat să pedaleze alături de câțiva cicliști din zonă ce au venit să îi țină companie.

Pe parcursul celor 27 de ore, Voigt s-a oprit de câteva ori pentru a mânca și pentru a-și schimba mănușile ude, dar și pentru a-și curăța jantele murdărite de noroi. La final, acesta a scris pe Twitter: ”8845m de urcare – 27h pe bicicletă cu câteva pauze mici! Peste 25.000€ strânși!”

LĂSAȚI UN MESAJ