Este greu să întrerupi niște obiceiuri alimentare dăunătoare, atât timp cât nu ești conștient că acestea sunt problematice. De aceea rutierii persistă în greșeală. ”Mulți cicliști își formează obiceiuri proaste pentru că nu se gândesc la alimentație”, spune Suzanne Girard Eberle, nutriționistă sportivă. Prin conștientizarea greșelilor poți să îți creezi o rutină care să asigure necesarul de energie pentru o tură. 

Săritul peste micul dejun

Multe persoane nu simt nevoia să mănânce dimineața. Alții sar peste această masă pentru a slăbi, însă nici aceasta nu este o strategie bună. Micul dejun reface rezervele de glicogen din ficat, ce scad în timpul somnului. Glicogenul stabilizează glicemia în timp ce pedalezi.

Dacă lipsa de timp este problema, încearcă să mănânci ceva ce se prepară ușor precum fulgii de ovăz instant sau un iaurt cu fructe.

Experimentarea la momentul nepotrivit

În timpul unei curse, încercarea unor alimente și băuturi noi provoacă, de obicei, un dezastru. Antrenamentele sunt momentele cele mai oportune pentru a descoperi ce ți se potrivește din punct de vedere al alimentației în timpul efortului. ”Antrenamentele sunt cele mai bune ocazii pentru a-ți dezvolta strategiile de alimentare și hidratare”, spune Eberle.  

Alimentarea defectuoasă în timpul turelor lungi

Eberle spune că cicliștii nu reușesc tot timpul să se alimenteze cu produse care să furnizeze energia de care au nevoie în cursele sau antrenamentele lungi. 

Umple bidoanele cu o băutură pentru sportivi și nu uita să bei la intervale de 15 minute. Gelurile, batoanele, fructele trebuie și ele repartizate pe întreaga durată a efortului.

Lipsa hidratării după antrenamente

De multe ori, cicliștii se opresc din a mai consuma lichide odată ce s-au dat jos din șa. Este imposibil să bei suficiente lichide în timpul antrenamentelor pentru a le înlocui în totalitate pe cele pierdute. De aceea, mulți cicliști termină antrenamentele deshidratați, fapt ce compromite recuperarea.

După ce te-ai dat jos de pe bicicletă, umple din nou bidonul și bea-l într-un interval de o oră.

 

LĂSAȚI UN MESAJ