Roger Walkowiak, câștigătorul Turului Franței 1956, s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani, a anunțat astăzi familia sa.

Walkowiak a rămas în istoria ciclismului ca fiind singurul deținător al unui titlu în Marea Buclă care nu a câștigat nici o etapă în această cursă, însă victoria sa rămâne o mostră a imprevizibilității acestui sport.

Favoriţii în Turul Frantei 1956 erau Charly Gaul, Jean Brankart, Stan Ockers, Frederico Bahamontes, Gastone Nencini şi Raphaël Geminiani. Roger Walkowiak, care terminase pe locul 57 în 1951 şi pe locul 47 în 1953, era doar unul dintre oamenii necunoscuţi din plutonul celor despre care se credea că participă doar pentru a ajunge la final, la Paris.

În etapa a 7 – a, de la Lorient la Angers, totul avea să se schimbe în acea ediție a Turului. În timp ce favoritii se supravegheau reciproc, un grup de 31 de rutieri a evadat. Plutonul nu a reacţionat şi grupul celor evadaţi a ajuns la Angers cu un avans de 18’46”. Alessandro Fantini a câştigat etapa iar tricoul galben a ajuns pe umerii lui Roger Walkowiak.

Francezul a pierdut tricoul galben în etapa a 10–a, în faţa lui Gerrit Voorting. În Pirinei tricoul a fost câştigat de belgianul Jan Adriaenssens, care a trebuit la rândul său să cedeze poziţia de lider în etapa a 15–a, cu finalul la Aix-en-Provence, danezului Wout Wagtmans.

Charly Gaul, care pierduse foarte mult timp în etapele de plat, rămăsese cu un singur scop, să câștige clasamentul celui mai bun cățărător. În istorica etapă a 18-a, Gaul a lansat un atac furibund foarte devreme cauzând un dezastru în spatele său. Wout Wagtmans a pierdut 16 minute şi poziţia de lider. Tricoul galben se întorcea pe umerii lui Roger Walkowiak, care pierduse doar 8 minute în faţa lui Gaul.

Walkowiak a rezistat fără probleme atacurilor care au urmat şi a sosit în 28 Iulie, în Paris, cu tricoul galben încă pe umeri. Câştigase Turul Franţei.

Foarte curând presa a început să minimalizeze victoria lui Roger Walkowiak.  Au fost zeci de articole care încercau să îl prezinte pe Roger Walkowiak ca un “lucky winner”, care spuneau că nu a meritat victoria şi că este o pată neagră în istoria sportului ciclist şi a competiţiei din Franţa.

Roger Walkowiak a concurat până în 1960, când a părăsit scena ciclismului. A participat în curse de amatori până în 1962 când o accidentare gravă la cap a pus capăt carierei sale. Walkowiak şi-a deschis apoi o benzinărie, unde majoritatea clienţilor probabil nu aveau habar că erau serviţi de un mare campion.

LĂSAȚI UN MESAJ