Alejandro Valverde s-a impus în ultima etapă din Turul Cataluniei.

Ultima etapă era una care nu anunța schimbări majore în dreptul clasamentului general. După dezastrul de ieri, plutonul era rarefiat, iar la startul din Barcelona au mai luat parte doar 114 rutieri.

Încă din primii kilometri am avut parte de încercări de evadare. În primă instanță, un grup numeros de 22 de rutieri s-a desprins de pluton.

Cu aproximativ 25 de kilometri înainte de finalul zilei, plutonul a înghițit evadații, iar finalul etapei anunța un sprint masiv. Realitatea din teren a fost cu totul alta, numeroase atacuri venind pe final.

Primul a fost Geraint Thomas, dar britanicul de la Team Sky a fost repede prins de pluton. A urmat Chris Froome, cel care ieri a pierdut aproape 27 de minute și era clasat acum doar pe locul al 31-lea.

Evadarea lui Froome a fost una solidă, dar din nefericire pentru britanic, el a fost prins din urmă cu aproximativ patru kilometri înainte de finalul etapei. Romain Bardet a avut o încercare timidă, dar pe urmele francezului au venit Alejandro Valverde și Dan Martin. De altfel, cei doi s-au desprins în ultimii doi kilometri.

La intrarea în ultimul kilometru, cei doi păreau că vor încheia pe primele două poziții. Alejandro Valverde a inițiat sprintul și a reușit în cele din urmă să câștige ultima etapă din Turul Cataluniei.

Jarlinson Pantano a ratat victoria in extremis. Columbianul de la Trek-Segafredo a venit fulminant din urmă, dar a fost nevoit să se recunoască învinsă de El Bala. Podiumul a fost completat de Arthur Vichot, de la FDJ. Rafal Majka și Dan Martin au venit pe patru și cinci, în timp ce topul primilor zece a fost completat de Aldemar Reyes, Romain Bardet, Davide Formolo, George Bennett și Steven Kruisjwijk.

În clasamentul general, Alejandro Valverde s-a impus. Câștigător a trei etape în ediția din acest an din Turul Cataluniei, El Bala l-a învins din nou pe Alberto Contador. Podiumul a fost completat de Marc Soler. Adam Yates și Tejay van Garderen au venit pe patru și cinci, în timp ce topul primilor zece din Turul Cataluniei a fost completat de Dan Martin, Steven Kruisjwijk, Carlos Verona, George Bennett și Romain Bardet.

LĂSAȚI UN MESAJ