Mario Cipollini a împlinit ieri 50 de ani.

Un sprinter de mare valoare în prima parte a anilor ’90, Mario Cipollini este una dintre figurile emblematice ale ciclismului italian din acea perioadă. Alături de Marco Pantani, el a reușit să readucă în prim-plan popularitatea unui sport ce părea să intre în declin în Italia de la epoca lui Coppi și Bartali.

Un caracter exuberant și foarte plin de viață. Cam așa ar putea fi descris Cipo în câteva cuvinte. Dar dincolo de personalitatea profund extrovertită, s-a ascuns un ciclist foarte determinat și un sprinter aflat pe același palier valoric cu un Zabel sau Abdoujaparov, cei doi grei care și-au împărțit frățește tricoul verde din Turul Franței între 1991 și 2001.

Cipollini a reușit să-și adjudece 42 de victorii de etapă în Turul Italiei și a izbutit să depășească recordul de 41 de succese deținut de legendarul Alfredo Binda, primul om din istorie care s-a impus în Giro de cinci ori. Mai mult, după depășirea recordului anterior, într-un gest suprem de respect, Cipollini a afirmat că el poate cel mult să-i lustruiască pantofii de concurs lui Binda.

Super Mario n-a fost străin de succes nici în Turul Franței, dar, precum am afirmat anterior, Abdoujaparov și Zabel au fost cei care vreme de 11 ani și-au împărțit tricoul verde dedicat celui mai bun sprinter din Marea Buclă.

Mario Cipollini nu a fost străin nici de cursele de o zi. Mai mult, el a devenit campion mondial în 2002 și a primit tricoul în curcubeu drept recompensă. În clasice, el s-a descurcat rezonabil, iar câteva dintre marile victorii ale carierei sale au fost Milano-San Remo (2002), Gent-Wevelgem (1992, 1993 și 2002), dar și titlul de campion național al Italiei, în 1996.

După multe speculații privind retragerea, Cipollini a ales momentul perfect pentru a spune adio. Cu o săptămână înainte de startul ediției din 2005 a Turului Italiei, legendarul sprinter a anunțat că se retrage din activitatea competițională, la 38 de ani.

Deși a obținut rezultate extraordinare în ciclism, numele său a atârnat greu și în diversele scandaluri în care a fost incriminat pentru dopaj. De altfel, numele său figura în lunga listă a rutierilor dopați la infama ediție din 1998 a Turului Franței. Cu toate acestea, el a scăpat de orice fel de stigmatizare, iar aura sa a rămas neștirbită și în zilele noastre.

La o jumătate de veac de la nașterea sa, Mario Cipollini rămâne un star al ciclismului, iar istoria îl va pomeni pentru multă vreme pe legendarul sprinter italian. Cine știe, poate peste 70 de ani se va găsi cineva demn să-i lustruiască ghetele lui Super Mario.

LĂSAȚI UN MESAJ