Daniel Crista a prins în acest an un contract cu echipa continentală Christina Jewelry-Kuma, cu care a participat săptămâna trecută în cursa belgiană Le Triptyque des Monts et Chateaux.

„Orice cursă în Belgia e mai grea decât ce am avut până acum, e alt stil de a concura, drumuri înguste, urcări scurte grele și pavate”, ne-a spus Daniel Crista după prima experiență în tricoul echipei daneze.

Ca în orice cursă din Belgia, căzăturile în pluton nu au lipsit și, din păcate, în una dintre ele a fost implicat și ciclistul nostru.

„Din păcate am căzut și nu am reușit să mă mai mobilizez cum trebuie, mi-a fost frică să mai stau în față în pluton și dacă stai în spate, ai pierdut”.

Cea mai bună clasare a lui Daniel Crista în cursa belgiană a venit în contratimpul individual dominat de puștii minune ai celor de la Axeon Hagens Berman, unde a încheiat pe 44. Pentru vicecampionul României în proba de fond urmează tot în această lună o serie de curse în Danemarca.

„Urmează Gp Herninig, cursă în Danemarca, dar nu e UCI, apoi sunt 3 curse UCI tot acolo la sfârșitul lunii”.

În ceea ce privește acomodarea la noua sa echipă, Daniel Crista ne-a spus: „Eu cred că m-am acomodat cu toată echipa. Sunt foarte dedicați, nu au mulți bani, dar au altă mentalitate. Le pasă de cicliști”.

LĂSAȚI UN MESAJ