Există cinci tipuri de cicliști. Cățărătorii, sprinterii, puncheurii, contratimpiștii și Alejandro Valverde. Ultimul împlinește astăzi 37 de ani. La această onorabilă vârstă alți cicliști își consumă sucul de portocale din postura de pensionar sau își întrețin din neființă propriul lor mit, a se vedea cazurile Pantani și foarte recentul Scarponi.

Născut pe 25 aprilie 1980, la Las Lumbreras în apropierea localității Murcia, Alejandro Valverde Belmonte pe numele său complet a fost un prodigios ciclist încă din copilărie. De altfel, unul dintre cele mai celebre supranume, El Imbatido, datează din perioada pre-adolescentină, când, micul Valverde domina categoric toate competițiile amatoare la care lua startul.

Cariera profesionistă și-a început-o în 2002 la defuncta echipă Kelme. Alături de nume grele, tânărul Alejandro și-a făcut ucenicia. Deși rezultatele nu au prea evidențiat ceea ce urma în cariera sa, au apărut primele sclipiri. Doi ani mai târziu, Banesto l-a amanetat și de aici încolo a început frumoasa sa poveste.

Văzut ca o speranță a unui ciclism spaniol aflat în căutarea gloriei post Indurain, Alejandro Valverde a făcut un tur al Franței de excepție în 2005. De altfel, una dintre cele mai memorabile victorii din cariera lui El Bala a venit în etapa a zecea, cu finish în altitudine, la Courchevel.

Valverde, Armstrong, Rasmussen și Mancebo au format un careu de ași. Dintre cei patru, Alejandro era cel mai puțin cunoscut, dar după ce s-a ținut scai de Armstrong și l-a învins la sprint, numele său a început să fie rostit din în ce în mai des.

Într-o epocă în care Armstrong bătea foarte ușor atunci când poftea, victoria lui Valverde l-a uluit pe american. De regulă, un om greu de impresionat, Lance l-a felicitat pe tânărul spaniol. Un gest frumos, într-adevăr.

Din păcate, Valverde nu a încheiat turul. Nici în 2006, când era văzut ca mare favorit la victorie, El Bala nu a încheiat. De cealaltă parte a monedei, în Turul Spaniei, rezultatele foarte bune veneau anual. Un podium în 2003 și încă în 2006, i-au betonat un CV deja foarte plin de victorii în cursele clasice.

În 2006, El Imbatido a demolat plutonul în Liege-Bastogne-Liege și și-a trecut numele pe lista învingătorilor de clasice monument. Cu toate acestea, ratarea victoriilor în marile tururi își punea amprenta, mai ales că în ciclismul spaniol o nouă stea răsărea.

2007 a fost un an în care Valverde a învățat o lecție grea. În mai toate competițiile, Alberto Contador a demolat competiția, iar Valverde a aflat asta pe pielea sa în 2007. Victoria celui care avea să devină marele său rival l-a aruncat în plan secund pe Alejandro.

Dominația lui Contador a continuat și în 2008, când a realizat dubla Giro-Vuelta. Prin aceste două succese, Alberto Contador devenea cel mai tânăr om din istorie care reușește să-și adjudece toate cele trei mari tururi. De cealaltă parte a monedei, Alejandro Valverde s-a resemnat cu puține victorii, dar toate sonore. Un nou triumf în Liege-Bastogne-Liege și în Dauphine Libere au însemnat însă prea puțin pentru glonțul din Murcia.

Cea mai mare victorie a carierei a urmat în 2009. În sfârșit, Valverde devenea victorios într-un mare tur. Vuelta era a sa, iar tricoul auriu era pe umerii săi. Până la momentul actual, triumful din Turul Spaniei din acel an rămâne unicul succes într-un mare tur.

La cumpăna noului deceniu, Alejandro Valverde era un ciclist redutabil. După cel mai mare triumf al carierei, a urmat și perioada cea mai grea din viața sa. În probabil cel mai mare scandal sportiv din istorie, numele lui El Bala apărea pe lista celebrului doctor Eufemiano Fuentes. După lungi bătălii juridice și după doi ani de pauză, cariera sa părea compromisă.

La trei ani distanță după victoria din 2009, Alejandro Valverde revenea în Vuelta cu setea revanșei. Din nefericire, același Alberto Contador, venit și el după celebrul scandal al clenbuterolului din vită, l-a învins fără drept de apel. Singura resemnare a fost tricoul verde, dedicat celui mai bun sprinter. Cam ironic, nu-i așa?

Următoarele trei sezoane au adus victorii sporadice. În 2014, el și-a început dominația din Fleche-Wallone. La mijlocul săptămânii trecute, el și-a adjudecat cel de-al cincilea succes din carieră în prestigioasă clasică belgiană. Cu acest prilej, el l-a egalat pe Merckx la numărul de podiumuri din clasicele din Ardeni.

În 2015, el și-a adjudecat un nou triumf în Liege-Bastogne-Liege după o tactică imperială. Julian Alaphilippe părea desprins în învingător, dar El Bala a ripostat cu un sprint devastator. Un scenariu destul de recent nu-i așa?

Într-un demers rarisim, Alejandro Valverde a parcurs toate cele trei mari tururi în 2016. În Giro, el a obținut un podium superb, după ce a ocupat ultima treaptă a podiumului. În Turul Franței, murcianul a mai bifat o clasare în top 10, clasându-se la Paris pe locul al șaselea. Oboseala acumulată și-a spus cuvântul la ultimul mare tur al sezonului și în Vuelta, el s-a clasat pe 12.

Highlight-ul sezonului trecut a fost clasarea în frunte pentru a treia oară consecutiv în Fleche Wallone. La 36 de ani, Valverde avea deja aproape de 100 de victorii, dar mai avea forța necesară pentru a atinge borna centenară.

Răspunsul a venit într-o manieră convingătoare în această primăvară. După 11 succese, El Bala a sărit peste 100 de victorii. Cu un palmares similar cu cel al sprinterilor, El Bala și-a adjudecat Ruta del Sol, Turul Murciei, Turul Cataluniei, Turul Țării Bascilor, Fleche-Wallone și Liege-Bastogne-Liege. Mai mult, în trei din aceste competiții l-a învins pe eternul său rival, Alberto Contador.

Pentru Valverde, 2017 va continua cu scenariul clasic. Turul Franței, Turul Spaniei și încă vreo două-trei clasice. La cei 37 de ani pe care îi împlinește el pare la fel de în formă ca pe ascensiunea către Courchevel din 2005.

Pe lângă toate aceste victorii, trebuie să reamintim că El Bala are și șase medalii la campionatele mondiale. Din nefericire pentru el și fanii săi, nici una nu este de adevăr, dar acest amănunt devine oarecum minuscul și irelevant.

După victoriile din această primăvară, au început să apară multe epitete și multe comparații cu Eddy Merckx. Cu siguranță, acestea au fond de adevăr în ele, chiar dacă palmaresul lui Alejandro este cu mult mai subțire. Sigur, dacă și șansa ar fi fost de partea sa în tinerețe, palmaresul său era infinit mai bogat acum.

Într-o încercare de a scurta epilogul, nu-mi rămâne decât să mă mândresc că am fost contemporan cu acest colos al ciclismului. Cu siguranță, în toată doza de obiectivism se ascunde și un oarecare miraj față de acest mit valverdian care se încăpățânează să apună. Trebuie să recunosc că îmi e cam greu să fiu obiectiv atunci când pomenesc numele unor titani, iar Alejandro Valverde face parte din această scurtă, dar însemnată listă personală.

Neincluderea lui El Imbatido într-un hall of fame istoric al ciclismului este aproape echivalentul unei crime împotriva umanității. Mai mult, compararea sa cu vinul vechi nu-și are sensul. De ce? Simplu. Alejandro are aceeași vigoare și îndrăzneală în pedalat precum la 25-26 de ani.

Un clasic al ciclismului împlinește astăzi 37 de ani. Asemeni lui Roger Federer în tenis, Alejandro Valverde a decis că mai are câte un cuvânt de spus. Dacă e să închei într-o notă subiectiv acest text cu mare încărcătură personală, inima oricărui fan al ciclismului care se respectă și-ar dori ca Valverde să mai câștige un mare tur.

Din păcate, mintea, logica și tinerețea rivalilor săi ne conduc înspre a face pariuri diferite pentru numele învingătorilor. Totuși, de ce să nu credem în șansa lui Valverde? Până la urmă, ce farmec ar mai avea viața dacă din când în când nu s-ar mai produce câte un miracol, fie el și efemer.

LĂSAȚI UN MESAJ