Michele Scarponi a încetat din viață în urma unui tragic accident.

Italianul, proaspăt întors din Turul Alpilor, a fost izbit în plin de un camion în această dimineață. Conform surselor, șoferul automobilului nu l-a văzut pe Scarponi și l-a lovit mortal.

Decesul veteranului ciclist în vârstă de 37 de ani vine ca un șoc în lumea ciclismului. El încheiase ieri Turul Alpilor pe un excelent loc patru, după ce reușise să se impună în prima etapă a competiției, desfășurată luni.

Următoarea competiție la care Michele Scarponi trebuia să participe era Turul Italiei. Acolo, în absența lui Fabio Aru, accidentat la genunchi, veteranul în vârstă de 37 de ani urma să fie liderul echipei Astana.

Cariera lui Michele Scarpioni a fost una longevivă și marcată de numeroase victorii, cea mai importantă fiind victoria din ediția din 2011 a Turului Italiei.

LĂSAȚI UN MESAJ