Istoria e scrisă de către învingători. Celebra zicală a lui Winston Churchill nu este însă valabilă pentru personajul acestei minunate povești ciclistice. Raymond Poulidor s-a născut pe 15 aprilie 1936 la Masbaraud-Mérignat, în Franța. Încă din copilărie, tânărul Raymond a fost pus în tema de ororile umanității, după ce a supraviețuit cu brio celei de-a doua conflagrații mondiale.

Contactul cu ciclismul de înaltă performanța a venit relativ târziu. La 24 de ani, după îndeplinirea serviciului militar obligatoriu, cel ce avea să fie supranumit Pou-Pou, a semnat primul contract profesionist, cu echipa Mercier. Această înțelegere avea să fie și singura a carierei sale, întrucât, francezul a rămas loial pentru mai bine de 17 ani acestei echipe de mare tradiție.

De aici încolo, avea să înceapă și șirul infinit de locuri secunde. Un anume Jacques Anquetil era deja pe val atunci când Raymond Poulidor făcea primii pași în lumea ciclismului profesionist. În toții ani următori, Pou-Pou a fost învins în nenumărate rânduri de către Monsieur Chrono. Cu toate acestea, Raymond era infinit mai popular decât placidul Anquetil, cel care părea programat doar să pedaleze pentru victorie. De altfel, această rivalitate a stârnit atât de multă vâlvă încât câteva dintre cele mai prestigioase universități franceze au derulat cercetări sociologice pentru a observa diferențele interindividuale între fanii lui Poulidor și cei ai lui Anquetil.

Singurul triumf major într-un mare tur avea să vină în această perioadă, dar în absența marelui rival. În Vuelta din 1964, Pou-Pou a învins pleiada de staruri locale și s-a impus. Tot în acel an, el a fost învins din nou de Anquetil, cel care scria alte pagini de istorie și devenea primul om din istorie care își adjudeca cinci succese în Marea Buclă. După 1964, Anquetil a început să dispară din peisaj, dar neșansă tragică a lui Poulidor nu s-a schimbat.

Până la apariția lui Eddy Merckx, Pou-Pou nu a reușit să spargă gheața. Mai mult, clasările modeste și abandonurile din Turul Franței anunțau mai degrabă epilogul unei cariere impresionante, dar lipsite de gloria unor nume precum Anquetil, Coppi sau Bartali.

Între 1969 și 1976, ciclismul a fost dominat de o manieră copioasă de același om, Eddy Merckx. Niciodată înainte sau după un ciclist, impactul nu a fost la fel de mare. În orice cursă participa Merckx, belgianul se impunea cu o lejeritate debordantă. De altfel, Raymond Poulidor avea să afle pe pielea sa mai bine ca oricine altcineva. Cu toate că și-a mai adăugat la vistieria sa încă patru clasări pe podium, el nu a putut emite pretenții reale niciodată în fața Canibalului.

Totuși, evoluția din ultima Mare Buclă la care a luat parte a fost demnă de laudele tuturor. La unison, i s-au adus omagii celui mai ghinionist rutier din câți au trăit vreodată. În ediția din 1976, la 40 de ani, Raymond Poulidor urca pentru a opta oară pe podiumul de premiere al Marii Bucle. Nici de această dată însă nu avea să fie gratulat cu tricoul galben, iar retragerea sa a lăsat un mare of în rândul fanilor.

Cu toate că nu s-a impus niciodată în turul său de casă, Raymond Poulidor a câștigat inimile fanilor francezi cu simplitatea, umanitatea și căldura debordantă a personalității sale. Dacă am face o comparație în epocă, Pou-Pou a fost echivalentul ciclistic a celebrei Portocale Mecanice, conduse de Cruijff și compania. Iată că istoria mai reține din când în când și învinșii, mai ales când aceștia pierd cu grație și stil. Până la urmă și impresia artistică e bună la ceva, nu-i așa?

LĂSAȚI UN MESAJ