foto: Getty Images Sport

Alejandro Valverde a confirmat statutul de favorit la victoria în Turul Țării Bascilor cu un succes în etapa regină.

Rutierul echipei Movistar a încercat în repetate rânduri să se descotorosească de Alberto Contador (Trek-Segafredo), Rigoberto Uran (Cannondale-Drapac), Romain Bardet (AG2R) Michael Woods (Cannondale-Drapac) și Louis Meintjes (UAE Team Emirates) pe dura cățărare de final Arrate, însă succesul de etapă avea să vină pe ultimii metri, după o accelerare pe scurta coborâre dinaintea liniei de sosire.

În drumul spre victoria de azi, Valverde a evitat în ultima clipă un dezastru, după ce Samuel Sanchez (BMC) a căzut din senin în fața sa. În cele din urmă, Sanchez a ajuns la final cu un ecart de 34s, în condițiile în care intrase în ultimul kilometru cu un mic avans față de grupul Valverde.

Mâine este programat contratimpul individual ce va decide și câștigătorul ediției din acest an a cursei basce. Nu mai puțin de cinci cicliști au același timp în clasamentul general înaintea ultimei zile, în timp ce câștigătorul de anul trecut, Alberto Contador, se află la doar 3s în spatele lui Valverde.


Clasamentul etapei a 5-a:

1 Alejandro Valverde (Movistar)

3:26:32

2 Romain Bardet (AG2R)

,,

3 Rigoberto Uran (Cannondale-Drapac)

,,

4 Michael Woods (Cannondale-Drapac)

,,

5 Louis Meintjes (UAE Team Emirates)

,,

6 Alberto Contador (Trek-Segafredo)

+03”

7 Jon Izaguirre (Bahrain Merida)

+15”

8 Sergio Henao (Team Sky)

,,

9 Simon Yates (Orica-Scott)

,,

10 David De La Cruz (Quick-Step Floors)

+22”

 

Clasamentul general după etapa a 5-a:

1 Alejandro Valverde (Movistar)

20:05:18

2 Romain Bardet (AG2R)

,,

3 Rigoberto Uran (Cannondale-Drapac)

,,

4 Michael Woods (Cannondale-Drapac)

,,

5 Louis Meintjes (UAE Team Emirates)

,,

6 Alberto Contador (Trek-Segafredo)

+03”

7 Ion Izagirre (Bahrain Merida)

+15”

8 Sergio Henao (Team Sky)

,,

9 David De La Cruz (Quick-Step Floors)

+19”

10 Patrick Konrad (Bora-hansgrohe)

+22”

LĂSAȚI UN MESAJ