Maratonul Nordului 2017

Peste 200 de cicliști amatori și profesioniști sunt așteptați în 20 august la MTB Maratonul Nordului, eveniment sportiv are va avea loc în cadrul festivalului Zilele Nordului. Înscrierile au început deja, iar cei care vor să participe își pot rezerva locul online pe www.maratonulnordului.ro.

Anul acesta startul se dă din localitatea Pomârla, din județul Botoșani, satul în care odinioară, la școala fondată de boierul Anastasie Bașotă, au predat profesori precum Eminescu, Slavici, Negruzzi sau Vasile Pogor. Pomârla se află la 50 de km depărtare de Botoșani, 45 de Darabani și 10 de Dorohoi.

„Așteptăm cât mai mulți participanți la MTB Maratonul Nordului să descopere Lunca Prutului și frumusețile zonei pe două roți. Am ajuns la cea de-a șaptea ediție și ne bucurăm că vin tot mai mulți pasionați de ciclism din toată țara, dar și din afară. Îi așteptăm să se înscrie online”, spune Alexandru Teioșanu, coordonatorul MTB Maratonului Nordului.

Cicliștii pot opta între tura lungă, de 70 de km, și tura scurtă, de 30 de km, iar traseele îi vor duce pe drumurile Codrilor Herței, pe la biserica unicat ortodox-catolică de la Hilișeu, pe ulițele copilăriei lui Benjamin Fondaine și pe dealurile însorite ale Pomârlei.

Pentru persoanele care se înscriu până în 1 iulie, taxa de participare este de 70 de lei și le aduce un kit de participare bogat (tricou tehnic, medalie de participare, apă și bere non-alcoolică, geluri), acces gratuit în campingurile festivalului Zilele Nordului (ZN), la evenimentele pre-maraton (Cina Campionilor, concertele ZN de la Pomârla) și post-maraton (Prânzul Campionilor și Turul ghidat Lunca Prutului).

Premiile MTB Maratonul Nordului sunt în valoare totală de 5.000 lei, iar participanții au posibilitatea de a-și dona premiul obținut către Fondul de Biciclete. Prin intermediul acestui fond, copiii din comunitățile gazdă ale evenimentului primesc biciclete în dar. În 2016, cinci biciclete mtb au fost oferite copiilor din zona Păltiniș-Horodiștea.

MTB Maratonul Nordului își propune să încurajeze folosirea bicicletei ca mijloc de deplasare alternativ către și dinspre școală, atât în zonele rurale, cât și în zonele urbane aglomerate. Acest obicei este important pentru sănatatea tinerilor, dar este și un gest de civilizație și respect pentru ceilalți și pentru mediul înconjurător. Înscrieri se fac online: www.maratonulnordului.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ