Serghei Tvetcov

Serghei Țvetcov, la prima victorie de la revenirea în S.U.A.

Campionul României la contratimp continuă sezonul în aceeași notă în care a încheiat Turul Gila. Țvetcov a câștigat ieri proba contracronometru din prima etapă a cursei americane Redlands Classic.

Ciclistul echipei Jelly Belly l-a învins la mustață pe Gavin Mannion (UnitedHealthcare), departajarea fiind făcută la sutimi de secundă. Podiumul a fost completat de Alex Cataford, un alt rutier al echipei UnitedHealthcare, pe care o vom vedea anul acest și în Turul Sibiului.

Redlands Classic se încheie duminică, până atunci mai fiind programate trei etape în linie și un criteriu.

Bicicletă specială pentru Nibali în Giro 100

Așa cum se obișnuiește în marile tururi, producătorii de biciclete oferă cicliștilor de top un model cu un design special și care celebrează de obicei ceva. Un astfel de cadou a primit și Vincenzo Nibali înaintea startului ediției centenare a Turului Italiei din partea celor de la Merida.

Învingătorul din 2016 va pedala pe o bicicletă Merida Scultura personalizată în încercarea sa de a-și apăra titlul. Inspirați de trofeul decernat câștigătorului Corsei Rosa, cei de la Merida au aplicat pe cadrul negru o banderolă din aur în formă de spirală pe care sunt inscripționate numele tuturor cicliștilor ce au câștigat Giro d’Italia.

Premiul pentru cel mai bun coborâtor, anulat de organizatorii Turului Italiei

După ce vestea introducerii în Turul Italiei a unui clasament al celor mai buni coborâtori a fost întâmpinată cu o sumedenie de reacții negative din partea cicliștilor, Mauro Vegni a cedat și a decis să elimine această ierarhie. Cu toate acestea, rutierii vor fi cronometrați în continuare pe cele 10 coborâri alese, iar datele vor fi oferite publicului.

Mortirolo va fi cățărarea Michele Scarponi în Giro 100

Organizatorii Turului Italiei au decis să dedice cățărarea Mortirolo lui Michele Scarponi, ciclistul ce s-a stins în urmă cu aproape două săptămâni după o coliziune cu o dubă în timpul unui antrenament.

Chiar dacă Cima Coppi va fi anul acesta Stelvio, rutierul care va trece primul în vârful ascensiunii Mortirolo va primi un număr dublu de puncte în clasamentul cățărătorilor.

Și cei de la Astana au hotărât să aducă un omagiu fostului lor coleg și prieten prin alinierea la startul de mâine a unei echipe formate din doar 8 rutieri.

LĂSAȚI UN MESAJ