Parcă auzind sforăitul telespectatorilor din zilele precedente, cicliștii din Turul Italiei au dat viață cursei astăzi, în a 8-a zi de competiție.

În primele două ore ale etapei a fost o fugă nebună, viteza medie fiind una de peste 50km/h. 13 cicliști au evadat pe prima parte a traseului, acestora alăturându-se alți trei pe parcurs. Luis Leon Sanchez (Astana) a plecat într-o acțiune solitară pe prima cățărare a zilei, în timp ce în spatele său mai multe grupuri se spărgeau din evadarea inițială.

Spaniolul nu a rezistat până la final în fruntea cursei, iar cu aproximativ 34km înainte de final 5 cicliști preluau inițiativa. Gorka Izagirre (Movistar), Valerio Conti (UAE Team Emirates), Gregor Mühlberger (Bora-hansgrohe), Giovanni Visconti (Bahrain Merida), împreună cu Luis Leon Sanchez, au formau un grup puternic ce a pus la un moment dat în pericol tricoul roz al lui Bob Jungels.

Mai multe atacuri date atât între cei 5 din față, cât și în pluton, unde Mikel Landa încerca marea cu degetul, nu s-au concretizat în cele din urmă, iar în ultimii kilometri era clar că lupta pentru victoria de etapă se va da între evadați.

În ultimii 1000m, Valerio Conti a alunecat într-un viraj, blocându-i pentru câteva secunde pe Sanchez și Visconti. După acest incident, Izagirre s-a trezit cu un avantaj de câțiva metri și nu s-a mai lăsat prins pe finalul în cățărare, în ciuda eforturilor uriașe ale celor doi urmăritori.

Bob Jungels a terminat în siguranță în grupul favoriților și așteaptă marele test de pe Blockhaus, de mâine, cu tricoul roz pe umeri.


Clasamentul etapei a 8-a:

1 Gorka Izagirre (Movistar)

4:24:59

2 Giovanni Visconti (Bahrain Merida)

+05”

3 Luis León Sanchez (Astana)

+10”

4 Enrico Battaglin (LottoNl-Jumbo)

+12”

5 Michael Woods (Cannondale-Drapac)

,,

6 Thibaut Pinot (FDJ)

,,

7 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

,,

8 Adam Yates (Orica-Scott)

,,

9 Steven Kruijswijk (LottoNl-Jumbo)

,,

10 Bob Jungels (Quick-Step Floors)

,,

11 Geraint Thomas (Team Sky)

 ,,

12 Tom Dumoulin (Team Sunweb)

,,

13 Mikel Landa (Team Sky)

,,

14 Domenico Pozzovivo (AG2R)

,,

15 Wilco Kelderman (Team Sunweb)

,,

16 Nairo Quintana (Movistar)

,,

17 Andrey Amador (Movistar)

,,

18 Bauke Mollema (Trek-Segafredo)

,,

19 Tejay Van Garderen (BMC)

,,

20 Davide Formolo (Cannondale-Drapac)

,,

 

Clasamentul general după etapa a 8-a:

1 Bob Jungels (Quick-Step Floors)

38:21:18

2 Geraint Thomas (Team Sky)

+06”

3 Adam Yates (Orica-Scott)

+10”

4 Domenico Pozzovivo (AG2R)

,,

5 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

,,

6 Tom Dumoulin (Team Sunweb)

,,

7 Nairo Quintana (Movistar)

,,

8 Bauke Mollema (Trek-Segafredo)

,,

9 Tejay Van Garderen (BMC)

,,

10 Andrey Amador (Movistar)

,,

11 Thibaut Pinot (FDJ)

,,

12 Mikel Landa (Team Sky)

,,

13 Davide Formolo (Cannondale-Drapac)

,,

14 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+14”

15 Steven Kruijswijk (LottoNl-Jumbo)

+23”

16 Wilco Kelderman (Team Sunweb)

,,

17 Rui Costa (UAE Team Emirates)

+46”

18 Tanel Kangert (Astana)

+1’03”

19 Jan Polanc (UAE Team Emirates)

+1’18”

20 Dario Cataldo (Astana)

+01’32”

LĂSAȚI UN MESAJ