Anquetil, Gimondi, Merckx, Hinault, Contador și Nibali. Ce au în comun toți acești corifei ai ciclismului? Toți cei șase menționați au reușit să se impună în toate cele trei mari tururi ciclistice cel puțin o dată. Să fie acum momentul ca Nairo Quintana să devină cel de-al șaptelea om din această listă selectă?

În ultimii ani, columbianul a avut un singur mare rival.  Chris Froome. În 2015 și 2016, profilul celor două Mari Bucle s-au potrivit de minune cu stilul lui Quintana. Din păcate, micul columbian a eșuat lamentabil în încercarea sa de a-și definitiva palmaresul în marile tururi. Mai mult, el și-a atras o doză sănătoasă de critici pentru faptul că nu a încercat un atac decisiv și a rulat cam prea mult în expectativă.

Fără a avea psihicul aproape robotic al lui Chris Froome, Nairo Quintana mai are mult de progresat la capitolul contratimp individual. Tocmai această meteahnă l-a scos din cărți în ultima etapă din Giro și i-a oferit victoria pe tavă lui Tom Dumoulin. Olandezul, net peste Quintana la contratimp a profitat și a reîmbrăcat tricoul roz ce părea pierdut în urma problemei cu stomacul.

În încercarea sa de a deveni primul om de la Pantani care reușește dubla Giro-TdF în același an, Nairo Quintana a fost mai degrabă neconvingător și pe alocuri chiar lipsit de vlagă. Cu excepția etapei cu finish în cățărare la Blockhaus, columbianul a fost în umbra lui Tom Dumoulin și chiar și a lui Vincenzo Nibali

Va reuși să scape Quintana de statutul de etern secondant al lui Froome în această ediție a Turului Franței? E greu de spus acum înaintea startului propriu-zis. E drept, la acest moment pare mai în formă decât rivalul de la Sky, dar, să nu uităm că există o amenințare serioasă chiar în cadrul propriei echipe, în persoana veteranului Alejandro Valverde. Nici din partea opoziției nu are vreo scutire de efort, căci Richie Porte sau Alberto Contador sunt mai dornici ca niciodată să-și demonstreze că încă mai au alură de contenderi pentru o victorie într-un mare tur.

Oriunde s-ar afla spiritul său, Marco Pantani poate răsufla ușurat. Pentru cel puțin încă un an, regretatul italian rămâne ultimul om care s-a impus în același sezon și în Giro și în Marea Buclă. Acum, pentru Quintana e foarte important să plece în vacanță cu o victorie în singurul tur care-i lipsește din palmares. Ar fi nu doar o victorie oarecare, ci o nouă pagină de istorie scrisă de micul columbian.

Anquetil, Gimondi, Merckx, Hinault, Contador și Nibali cu siguranță își doresc ca un nou nume să se alăture listei selecte a învingătorilor din toate cele trei mari tururi. Dar dacă Quintana va eșua în demersul său, oare Poulidor, Zoetemelk, Fignon sau mai recenții Jan Ullrich și Andy Schleck îl vor aștepta pe lista onorabilă a eternilor secondanți?

LĂSAȚI UN MESAJ