Thibaut Pinot Lapierre Xelius

Thibaut Pinot a pierdut podiumul în Giro 100 chiar în ultima etapă, însă până la urmă nici un loc 4 nu este rău pentru un debutant în Turul Italiei.

Ca orice ciclist de calibru, liderul echipei FDJ a primit o bicicletă personalizată în primul mare tur al anului de la producătorul francez Lapierre, ce este alături de echipa condusă de Marc Madiot de 15 ani.

Designul cadrului este similar cu cel al bicicletei lui Arthur Vichot, pe care v-am prezentat-o după clasicele din Ardeni aici, doar schema de culori fiind diferită. Pe top tube este inscripționat numele lui Pinot și al modelului bicicletei.

Trecând la transmisie, Shimano este producătorul de componente ce sponsorizează echipa FDJ, deci nu este nici o surpriză că Pinot folosește grupul Dura-Ace Di2 9070, care deși are o vechime de aproape 5 ani încă este preferat de majoritatea echipelor din WorldTour. Pedalele sunt și ele tot Shimano Dura-Ace.

În ceea ce privește headset-ul, tot Shimano este compania ce furnizează pipa, ghidonul și ghidolina, însă prin sora ei mai mică, PRO. Singurul element care nu are nicio legătură cu producătorul japonez este suportul Garmin pentru computer.

În etapele de munte, Pinot a preferat modelul de roți Dura-Ace C35 și nu C24, cel conceput pentru cățărători, însă acest lucru nu reprezintă o supriză prea mare în contextul în care unii cicliști merg chiar și cu jante de 50 pe munte.

LĂSAȚI UN MESAJ