După un Tur al Sibiului încheiat în uralele spectatorilor, Eduard Grosu a făcut o lungă deplasare până în China, acolo unde, începând de astăzi, participă în Turul Qinghai Lake, cursă 2.HC în calendarul UCI.

Prima etapă s-a jucat la sprint, acolo unde Grosu a venit pe 4, în spatele lui Jon Aberasturi (UKYO), Dusan Rajovic (Adria Mobil) și Georgios Bouglas (Gansu Bank). Chiar dacă a fost o zi pentru oamenii rapizi, etapa a avut loc la peste 2000m altitudine și cam așa vor sta lucrurile pe întreaga durată a turului.

Sprinterul echipei Nippo-Vini Fantini va mai avea suficiente oportunități pentru a obține o victorie de etapă în cursa ce se desfășoară în provincia chineză Qinghai. Nu mai puțin de 13 runde numără Turul Qinghai Lake, fiind cea mai lungă cursă pe etape din ciclism în afara celor 3 mari tururi. De menționat că rutierii vor avea chiar și o zi de pauză, ceea ce prelungește perioada disputării cursei practic la două săptămâni.

Mâine este programată o etapă cu plecare din Xining și final în același oraș, pe o distanță de 115km și cu un final în ușoară urcare. Așadar ne așteptăm să îl vedem și mâine printre protagoniști pe Eduard Grosu.

LĂSAȚI UN MESAJ