După etapa încheiată cu scandal de ieri, plutonul Turului Franței a fost decimat de absența la startul de astăzi a două dintre numele cele mai grele. Ca urmare a incidentului în care au fost implicați astăzi, Peter Sagan și Mark Cavendish au părăsit întrecerea. Dacă Peter Sagan a fost descalificat pentru ceea ce s-a clamat a fi gest nesportiv, Mark Cavendish a fost nevoit să abandoneze din cauza accidentării suferite de pe urma coliziunii cu Sagan, Swift, Degenkolb și bariera de protecție.

Aceeași localitate Vittel dădea startul celei de-a șasea etape, cea care urma să facă niște mici cutremure în clasamentul general. De altfel, imediat după start, plutonul a fost surprins de un numeros grup de evadatori. Printre ei, cele mai sonore nume erau Philippe Gilbert și veteranul Thomas Voeckler.

Această evadare a fost trainică și a rezistat până cu patru kilometri înainte de final, atunci când, Philippe Gilbert a fost prins de plutonul tricoului galben, rarefiat din plin de greutatea cățărării La Planche des Belles Filles. Fabio Aru a fost primul care a atacat, cu aproximativ doi kilometri și jumătate înainte de final, iar italianul s-a făcut nevăzut până la festivitatea de premiere.

În spatele său, micul pluton al favoriților aștepta letargic. În cele din urmă, din câteva pedale mai grele, Chris Froome i-a scuturat pe Nairo Quintana și pe Alberto Contador, dar nu a reușit să scape de marele său rival, Richie Porte. Australianul, vădit epuizat de efortul susținut a reușit să facă față atacului lui Froomie și a rămas scai lângă liderul echipei Team Sky.

Finalul etapei ni l-a adus pe Fabio Aru în postura de învingător solitar. În spatele său, Dan Martin bifa cel de-al doilea podium în cinci etape, dar, la 16 secunde în urma învingătorului. Ce-i drept, irlandezul devine un nume din ce în ce mai greu și de luat în seamă în economia clasamentului general.

Chris Froome a avut trei motive de jubilat astăzi. Primul a fost clasarea pe locul al treilea în fața marelui rival, Richie Porte. Cu această clasare, el a obținut și al doilea motiv al zilei și anume secundele de bonificație. În cele din urmă, prin clasarea de astăzi, el își reia tricoul galben în posesia sa.

Richie Porte și Romain Bardet au completat topul primilor cinci, în timp ce, în primii zece s-au mai clasat, în ordine, Simon Yates, Rigoberto Uran, Alberto Contador, Nairo Quintana și fostul deținător al tricoului galben, galezul Geraint Thomas.

În urma etapei de astăzi, Thomas și Froome fac rocada. Ecartul rămâne același, dar acum, Froome este cel care deține tricoul galben. Podiumul este completat de învingătorul zilei, Fabio Aru, în timp ce, Daniel Martin și Richie Porte completează topul primilor. Tricoul verde rămâne în posesia lui Arnaud Demare, cel care are un avantaj consistent în fața lui Marcel Kittel și Michael Matthews. Ca urmare a victoriei de astăzi, Fabio Aru a preluat ștafeta și tricoul distinctiv al cățărătorilor. El este urmat de Daniel Martin și Chris Froome. În clasamentul tricoului alb, Simon Yates l-a întrecut pe Patrick Latour, dar ecartul dintre primii cinci este de sub două minute.

Turul Franței va continua mâine cu etapa a șasea care se va desfășura pe o distanță de 216 kilometri , între localitățile Vesoul și Troyes.

LĂSAȚI UN MESAJ