Aflat în premieră în ipostaza de a fi om de clasament general în Turul Franței, Rigoberto Uran a făcut cele mai bune trei săptămâni ale vieții sale. Dacă inițial speranțele sud americane se legau de persoana lui Nairo Quintana, evoluția slabă a acestuia a fost repede dată uitării de acest fascinant personaj cu o poveste de viață uluitoare.

La doar 14 ani, Rigo și-a pierdut tatăl, cel care fusese asasinat de o gruparea mafiotă din Columbia. Adolescentul făcuse recent cunoștință cu sportul care avea să-i schimbe definitiv soarta, ciclismul. Anii au trecut, iar Rigo a trecut peste acest moment dificil și și-a trecut numele în paginile ale sportului columbian în 2013, atunci când, a devenit primul columbian care termină pe podium în Giro.

După clasările excelente din Turul Italiei, Rigo a venit în Turul Franței din acest an cu o sete uriașă de a deveni un rutier demn de luat în serios pentru clasamentul general. Planul său a fost confirmat de evoluția excelentă și constantă. Cetățeanul din Medellin a fost de departe cel mai valoros cățărător dintre cei care s-au luptat la victoria la general. De altfel, dacă excludem cele două probe de contratimp individual, Rigo Uran a fost cel mai bun din pluton în restul zilelor.

Fără a fi la fel de catastrofal la contratimp precum compatriotul Quintana, Rigo Uran a încheiat în cele din urmă Marea Buclă la doar 54 de secunde în urma lui Chris Froome. Atât de aproape și totuși atât de departe. Cu toate acestea, cine ar fi pus o sumă considerabilă pe un podium, ar fi fost ceva mai bogat a doua zi după finalul festiv de pe Champs-Elysees.

Cu toate poveștile din spatele carismaticul pletos de la Cannondale-Drapac, Turul Franței a câștigat un nou erou și un nou protagonist pentru anii care vor urma. Deși unii l-ar considera bătrân la 30 de ani, Rigo Uran este abia acum la prima tinerețe ciclistică. Nu ne rămâne să sperăm că acest simpatic cetățean din Medellin nu va vesteji la fel de repede precum a ieșit la suprafață. Ar fi mare păcat pentru unul dintre cei mai umani cicliști din plutonul actual și pentru sportul în sine, aflat în căutarea unor noi eroi romantici, într-o eră suprapopulată de roboței cu personalități mecanice.

LĂSAȚI UN MESAJ