Ciclismul se afla în 2012 în cea mai sumbră perioadă a existenței sale. Cel mai nobil dintre sporturi se regăsea în fața unor zvonuri mai puțin nobile. Reminiscențele erei în care dopajul la nivel industrial era încă în floare încă nu dispăruseră. Contador fusese recent depistat și suspendat pentru consum de clenbuterol peste media admisă. Acea carne de vită suspectă l-a aruncat pe margine pe pistolar, iar în premieră, din 2008 încoace, numele lui Alberto Contador nu era pe lista de start a Marii Bucle.

Mai mult, WADA și alte foruri sportive investigau cazul lui Lance Armstrong, pe atunci încă deținătorul celor șapte victorii consecutive din Turul Franței obținute între 1999 și 2005. Cu cât se adânceau mai mult în săpăturile arheologice ale dopaților erei, cu atât nevinovăția lui Lance era din ce în ce mai șubredă.

Ediția din 2012 pornea la start pe 30 iunie din Belgia, de la Liege, cu un scurt prolog. În mod total neobișnuit, în absența lui Contador, principalul favorit era acum Bradley Wiggins, întrucâtva un erou local, deoarece el este născut la Gent. Fiu de fost ciclist, Wiggins a avut o viață ca-n filme, plină de peripeții și de procese de conștiință. Abandonat de tatăl său în copilărie, medaliat olimpic și fost bețiv declarat, Bradley era în 2012 principala țintă a presei, dar mai mult pentru look-ul său neobișnuit pentru vremurile în care trăim.

Cu o perciune proeminentă, Wiggins încerca să readucă gloria anilor ’60 în ciclismul britanic. De la Tommy Simpson încoace, nimeni nu a avut o șansă mai mare de a triumfa la Paris decât o avea Wiggins în 2012. Perciunea sa regală a pornit în încercarea sa cu brio și a ratat de puțin victoria în prologul de la Liege. Cu toate acestea, cel supranumit Wiggo, s-a clasat cel mai bine dintre principalii favoriți, pe locul secund, la șapte secunde în spatele lui Fabian Cancellara, legendarul specialist al probelor de tip contracronometru.

Scenariul perfect a continuat în ziua imediat următoare pentru Wiggins. O pană l-a forțat pe coechipierul său, Chris Froome, să piardă aproape un minut și jumătate. De acum încolo, ordinea era foarte bine stabilită. Perciunea sa regală era liderul echipei Sky, Chris Froome era locotenentul său fidel.

Prima săptămână a Marii Bucle a continuat fără incidente majore. Totul însă avea să ia o întorsătură bizară în etapa a șaptea. În prima etapă cu final în ascensiune, La Planche des Belles Filles răsturna liniștea echipei Sky la 360 de grade. Chris Froome și-a atacat liderul pe ultimii metri ai etapei și și-a asigurat prima victorie din carieră într-o etapă din Turul Franței. Cu toate acestea, Wiggins rămânea în mod confortabil în fruntea ierarhiei și devenea de acum noul dețnător al tricoului galben.

După prima săptămână, scenariul era în continuare favorabil, dar, se punea întrebarea următoare. Își va servi Chris Froome liderul sau va proceda la fel precum a făcut-o în Vuelta din 2011? În zilele următoare, atmosfera s-a mai relaxat. Mai mult, Bradley Wiggins s-a impus și el în primul contratimp individual din 2012 și își consolida și mai mult fotoliul de lider. Furtuna abia acum urma.

La mijlocul turului, scenariul era ideal. Wiggins lider, Froome pe podium. Pentru perciunea sa regală, nimic nu părea mai frumos. Coșmarul urma să vină în etapa a 11-a. Pe cățărarea finală a zilei, La Toissure, Chris Froome și-a atacat coechipierul și a început să pornească într-un efort solitar către ceea ce părea a fi o victorie de etapă. Aparent, o neînțelegere a comunicării între echipă și Froome, l-a determinat pe acesta din urmă să atace. Froomey s-a conformat în cele din urmă deciziei echipei Sky și l-a ajutat pe Bradley Wiggins să-și păstreze tricoul galben.

Ultimul episod belicos dintre Wiggins și Froome a venit în etapa a 17-a. Pe cățărarea de la Peyragudes, Chris Froome a fost nevoit să-l ia în spinare de trei ori pe Bradley Wiggins. În cele din urmă, datorită faptului că echipa a continuat să-l sprijine pe Wiggo, victoria i-a revenit unui Alejandro Valverde aflat la o întârziere abisală în clasamentul general. Din nou, pe ultimii metri, Froome a ținut să aibă ultimul cuvânt și a încheiat în fața lui Wiggins.

Finalul turului le-a aparținut celor de la Sky. În ziua imediat următoare, Mark Cavendish s-a impus fără probleme la sprint, dar, cu toate că avea destule victorii de etapă, pierduse orice șansă la tricoul verde în fața senzației Peter Sagan. Wiggins a urmat apoi la rând cu o prestație imperială în contratimpul individual din penultima etapă și și-a asigurat victoria. Prin acest triumf, el împlinea visul secular al britanicilor de a-și adjudeca victoria în clasamentul general al Turului Franței.

Pe 22 iulie 2012, Bradley Wiggins și trupa britanică de la Sky mărșăluia pe celebrul Champs Elysee. Într-un gest rarisim de colegialitate, în amintirea vremurilor de pe velodrom, perciunea sa regală i-a adus trena la sprint lui Mark Cavendish. Victoria pe celebrul bulevard parizian i-a revenit lui Cavendish, iar turul perfect al celor de la Sky se încheia cum nu se putea mai frumos.

Victoria lui Wiggins din Turul Franței a fost doar preambulul a ceea ce a urmat la Jocurile Olimpice, doar câteva zile mai târziu. În proba de contratimp individual, Bradley Wiggins a măturat pe jos cu concurența și a obținut aurul. Prin acest triumf, el a devenit primul și momentan singurul ciclist care obține medalii olimpice atât pe șosea, cât și pe velodrom.

Triumful din Marea Buclă de acum cinci ani a venit și cu oarecare controverse ulterioare, mai ales datorită problemelor în care ciclismul s-a afundat din cauza dopajului, dar și a lui Lance Armstrong. Wiggins a fost deseori iritat de acuzațiile de dopaj care i-au fost aruncat în nas.

2012 a fost anul care l-a aruncat pe carismaticul Wiggo în eternitatea ciclismului. El nu doar că a împlinit visul ce părea spulberat de aripile frânte ale lui Tommy Simpson pe Mont Ventoux, în 1967, dar, a devenit și unul dintre cei mai tineri Sir din istoria Marii Britanii. La doar 32 de ani, Bradley Wiggins devenea Sir Bradley Wiggins, iar perciunii săi primeau conotațiile regale mult meritate.

LĂSAȚI UN MESAJ