James Foster și Garrett Reynolds și-au adjudecat medaliile de aur în probele BMX Big Air și BMX Street din cadrul X Games.

BMX Big Air

Finala de la BMX Big Air a fost plină de dramatism. Cele patru run-uri au adus numeroase schimbări în clasamentul probei. După primele două run-uri, Vince Byron, câștigătorul probei de BMX Vert, conducea cu 83.00. Australianul a fost depășit în run-ul al treilea de James Foster, care, la rândul său a fost depășit din nou de Vince Byron în ultimul run.

Victoria i-a revenit în cele din urmă lui James Foster, care, a reușit un ultim run cu trick-uri foarte dificile de executat. Un triplu backflip cu tailwhip a făcut diferența între el și ceilalți, iar juriul a acordat un excelent 94.33, cu exact două puncte mai mult decât reușise Vince Byron înaintea sa.

Vince Byron a fost nevoit să se mulțumească cu locul al doilea și cu medalia de argint, în timp ce, Kurtis Downs a plecat acasă cu medalia de bronz.

BMX Street

În proba BMX Street au existat doar două run-uri. La fel ca la oricare altă competiție, scorul cel mai bun era luat în considerare. Garrett Reynolds a scos cele mai bune rezultate în ambele manșe și a obținut o victorie categorică, cu un scor pe măsură, 89.33.

Devon Smillie a stat aproape doar în prima manșă când a realizat un foarte bun scor de 87.00. Bronzul probei de BMX Street a fost completat de Simone Barraco, cu un 85.66 obținut în cel de-al doilea run.

Probele de BMX din cadrul X Games vor continua astăzi și mâine cu finalele la BMX Park, BMX Dirt, respectiv BMX Park Best Trick.

 

LĂSAȚI UN MESAJ