Daniel Crista

Daniel Crista a obținut un excelent loc doi în prologul Turului Ținutului Secuiesc, disputat ieri la Sfântu Gheorghe. Ciclistul echipei Steaua București a înregistrat o medie orară puțin peste 45km/h pe cei 5.33km ai probei.

Doar Nicolae Tanovitchii (Tușnad) a fost mai rapid decât Crista, acesta parcurgând traseul în 7min04s, cu două secunde sub timpul ciclistului nostru. Florian Bissinger (WSA-Greenlife) a completat podiumul zilei.

Și Eduard Grosu va intra de azi în luptă, într-o cursă ce-i drept de mai mare anvergură. Este vorba despre Arctic Race of Norway, competiție 2.HC în calendarul UCI, în care Grosu va încerca să obțină măcar o victorie de etapă după dezamăgirea de la Europene, acolo unde a căzut în ultimul kilometru.

Principalul rival al ciclistului nostru în etapele de sprint va fi indubitabil Alexander Kristoff, proaspătul campion european ce-și va etala noul tricou distinctiv pe șoselele de acasă. Kristoffer Halvorsen este un alt norvegian ce va lupta cu șanse bune în etapele plate, acolo unde îi vom mai vedea cu siguranță pe Daniel McLay, Adrien Petit și Andrea Pasqualon.

LĂSAȚI UN MESAJ