Mihai Babaita

Naționala României participă în aceste zile la Campionatele Europene de Șosea ce se dispută anul acesta la Herning, Danemarca.

Parcă cu ceva mai puțină atenție din partea presei decât anul trecut, când pentru prima dată cicliștii de peste 23 de ani erau primiți în competiție, Europenele au debutat ieri cu proba de contratimp individual rezervată juniorilor, junioarelor și fetelor din categoria U23.

Norvegianul Andreas Leknessund a câștigat aurul și titlul european la juniori, în timp ce Italia a făcut dubla la fete, prin Elena Pirrone, respectiv Letizia Paternoster. În cea de-a treia cursă a primei zi, daneza Pernille Mathiesen a fost cea mai rapidă în contratimpul fetelor U23.

Astăzi au intrat în scenă și primii sportivi români. Mihai Băbăiță a terminat pe 50 în contratimpul individual rezervat băieților U23, probă câștigată de danezul Kasper Asgreen. Ana Covrig a fost penultima în cursa elitei feminine, acolo unde Ellen Van Dijk și-a adjudecat titlul european, iar Daniel Crista și Eduard Grosu au obținut locurile 27 și 28 în contratimpul elitei masculine.

Sâmbătă sunt programate probele de fond ale elitei feminine și băieților sub 23 de ani, iar duminică, cursa de fond a elitei masculine va încheia Campionatele Europene de Șosea.

”Sunt convins că un top 10 este accesibil, dar eu vreau să încerc mult mai mult”, a declarat Eduard Grosu. „Obiectivul principal este locul 5, dar cu puţin noroc pot spera la o medalie. Traseele sunt plate şi toate echipele au adus sprinteri, deci nu cred că vor exista surprize, iar titlul se va decide la sprint masiv. Acolo totul este o loterie, eu sunt într-o formă fizică bună, voi încerca să mă plasez bine şi sigur o să fie un rezultat bun. Duminică voi încerca să fac cursa vieţii”.

LĂSAȚI UN MESAJ