Pe 12 august 1960, ultima figură legendară a epocii romantice a ciclismului se năștea la Paris. Pe numele său întreg Laurent Patrick Fignon, el avea să se remarce în competițiile sportive încă din copilărie. Până să pună mâna serios pe ghidon, tânărul Fignon a fost un fotbalist redutabil pentru una dintre numeroasele echipe regionale.

Povestea sa a luat o turnură decisivă în 1976. La 16 ani, prietenii săi au remarcat că adolescentul Fignon avea un talent natural la pedalat biciclete. Prin urmare, cu numeroase încurajări primite din partea apropiaților, Fignon a intrat în prima sa cursă. În mod firesc, rezultatul avea să devină o tradiție peste ani. Victorie Fignon, iar tânărul parizian lua în considerare să-și concentreze tot efortul asupra ciclismului.

În anul imediat următor, Fignon avea să câștige mai bine de jumătate din cursele la care luase parte. Cu toate acestea, fiind încă elev la liceu, el a avut un conflict puternic cu părinții săi care își doreau să-și continue studiile și să le ducă la bun sfârșit. Zis și făcut, ba chiar mai mult, în toamna lui 1979, tânărul Fignon se înscrie la facultate pentru a studia ingineria.

Asemenea multora dintre geniile sportive și nu numai, Laurent Fignon nu a fost prea curios de mediul academic și a renunțat în scurt timp la studii. Într-o mutare total imprevizibilă, el se înscrie în armată. Prin această mutare, el era sigur că lucrurile vor merge în conformitate cu propria sa voință.

După ce este eliberat din cadrul armatei, Fignon revine la prima sa mare iubire: ciclismul. În anul de pomină 1981, la ceva mai mult de douăzeci de ani el își ia inima în dinți și se înscrie la Turul Corsicii, una dintre puținele competiții din acea vreme în care cicliștii amatori puteau participa împreună cu profesioniștii. Totul avea să se schimbe la 180 de grade pentru Fignon.

Într-una din etape, el a uluit publicul și specialiștii, prin simplul fapt că s-a ținut scai aproape întreaga etapă de Bernard Hinault, nimeni altul decât învingătorul en titre din Turul Franței. De altfel, performanța sa nu a rămas netrecută cu vederea, iar în anul imediat următor făcea mutarea firească la profesioniști. Visul adolescentin al lui Fignon devenea acum realitate.

Primul an a fost mai degrabă unul de învățare. Cu toate acestea, primile sale sclipiri de geniu au apărut în Criteriul Internațional. Acolo, tânărul Laurent a măturat pe jos cu concurența și și-a adjudecat prima sa mare victorie de la profesioniști. Câteva luni mai târziu, în 1983, în Vuelta el era un domestic redutabil în efortul lui Hinault. Legendarul său conațional s-a impus în Vuelta, dar dezastrul a lovit echipa cu câteva zile înainte de Turul Franței.

Rămasă fără un lider veritabil, echipa Renault-Elf îl arunca în bătaia focului pe Fignon. În una dintre cele mai dramatice ediții a Marii Bucle, Laurent Fignon a moștenit tricoul galben de la rănitul Pascal Simon și l-a purtat cu mândrie până la finalul turului. Ca urmare a triumfului său, el devenea cel mai tânăr câștigător din 1933 încoace. De altfel, de la el încoace, doar Ullrich și Contador au mai dat dovadă de o precocitate similară.

După victoria total neașteptată, tânărul Fignon a rămas umil în atitudine. Mai mult, el a afirmat în nenumărate ocazii că dacă era Hinault prezent, el nu ar fi avut oportunitatea de a se lupta pentru victoria la general în Turul Franței. Cu toate acestea, faptele erau consumate, iar Hinault face o mutare controversată de la Renault-Elf la La Vie Claire, echipa patronată de Bernard Tapie, cel ce avea să aducă gloria continentală fotbalistică mai târziu celor de la Olympique Marseille.

Văzut acum ca prima voce indiscutabilă în cadrul echipei Renault-Elf, Laurent Fignon a spălat necazul din Giro cu o prestație solidă în Le Tour. Un alt an, o nouă victorie, iar la nici 24 de ani, Fignon devenea cel mai tânăr dublu câștigător al Marii Bucle din istorie, un titlu onorific pe care-l are de altfel și în zilele noastre.

După 1984, prodigiosul tânăr lider al celor de la Renault-Elf și-a ieșit complet din mână în următorii trei ani. Rezultatele modeste aveau totuși o explicație modestă. Drogurile și dopajul își făcuseră simțită prezența în viața acestui pitoresc personaj. De altfel, asemeni predecesorilor și urmașilor săi, nici Laurent Fignon nu a fost străin de dopaj, ba chiar a fost prins și suspendat de două ori de-a lungul carierei.

Semnalul revirimentului său a fost dat în 1987 și 1988, dar apogeul acestui al doilea val din cariera lui Fignon a fost vizibil abia în 1989. La cinci ani distanță după incidentul de tristă amintire cu elicopterele televiziunii care i-au creat un vânt negativ și i-au furat victoria, Laurent Fignon a cucerit Italia și i-a adus pe toți ceilalți rivali la picioarele sale. De acum, urma un singur obiectiv. Victoria în Turul Franței.

Cu două succese deja la activ în ilustrul său palmares, Laurent Fignon a avut un rival pe măsură în persoana lui Greg LeMond, americanul regăsindu-se și el în ipostaza celui care revenea după o perioadă dificilă în viața sa. De altfel, povestea acelei Mari Bucle a rămas și va rămâne pentru eternitate încapsulată în mentalul colectiv al pasionaților de ciclism.

În mod total neașteptat, finalul de la Paris nu prezenta o etapă dedicată sprinterilor ci una care putea decide soarta Marii Bucle. Înainte contratimpului care avea să decidă învingătorul, Laurent Fignon avea un avantaj de cincizeci de secunde în fața marelui său rival de peste ocean.

Într-un efort ce va birui peste timp și spațiu, Greg LeMond și-a adunat toate resursele rămase și a aruncat Franța într-o tristețe națională. Victorios în ultima etapă pentru 58 de secunde, americanul devenea câștigător pentru a doua oară în carieră în Marea Buclă, după izbânda din 1986. Ecartul a fost unul care l-a marcat pe Fignon pentru tot restul vieții. Opt secunde. Cea mai mică distanță între glorie și pierzanie din întreaga istorie a Turului Franței.

După această înfrângere dureroasă, Laurent Fignon nu a mai fost niciodată același. Chiar dacă în următorii ani a mai câștigat etape de mare tur și curse clasice, el niciodată nu a mai strălucit ca până atunci. Până la retragerea sa din 1993, el a devenit o umbră a ciclistului de odinioară.

Retragerea a atras după sine și ieșirea sa din scena publică a ciclismului. Pe parcursul anilor, el a rămas o figură emblematică care rar apărea în centrul atenției, dar care și-a dedicat viața în continuare sportului cu două pedale prin intermediul diverselor activități de natură ciclistică pe care le-a întreprins.

Ultimii ani ai vieții sale au fost marcați de boală și suferință. De altfel, excesele din tinerețe și-au spus cuvântul, iar, la scurt timp după ce și-a lansat autobiografia, a fost diagnosticat cu cancer în stadiu terminal. La 31 august 2010, Laurent Fignon ne părăsea definitiv, după o scurtă, dar chinuitoare suferință. Avea doar 50 de ani.

Exuberant, carismatic și plin de pasiune pentru ciclism. Doar câteva dintre atributele celui mai intelectual rutier din istorie. O minte sclipitioare dublată de un spirit aparte și de un fizic de excepție. Marele său păcat e că a avut exagerări de tip Diego Maradona, dar asta îi deosebește pe cei geniali de banalii muritori de rând care trăiesc în conformitate cu canoanele societății.

LĂSAȚI UN MESAJ