Mai 2004. Turul Asturiei era lovit de o dramă profundă. Din senin, un tânăr ciclist a căzut ca secerat de pe bicicletă. Cu acest episod trist, a ajuns Alberto Contador pentru prima oară pe frontispiciul mass mediei. Aparent, problema a fost una foarte serioasă, iar creierul a fost la un pas să spună stop joc.

O intervenție chirurgicală foarte riscantă l-a pus pe bară pe tânărul Alberto vreme de câteva luni bune. Asemeni unui alt supraviețuitor faimos al vremurilor sale din ciclism, Lance Armstrong, se punea frecvent întrebarea dacă Contador va mai fi vreodată la nivelul de dinaintea problemei de sănătate.

Spre finalul lui 2004, după un efort miraculos și o revenire cu mult înainte chiar și de cele mai optimiste prognoze, Alberto Contador își făcea redebutul în ciclismul profesionist. La nici două luni de la revenire, în ianuarie 2005, el își trecea în conturile sale o victorie senzațională Tour Down Under. În repetate rânduri, cu diverse ocazii, Alberto Contador a afirmat că acest succes a fost cel mai important al carierei, chiar dacă, în comparație cu alte victorii, ca importanță, acest era destul de minor.

Următoarele două sezoane au fost marcate de o paletă întreagă de reacții din partea lumii cicliste. Unii vedeau în madrilen un nou Armstrong, alții îl etichetau ca fiind doar un alt trișor. Ce-i drept, ambele tabere aveau dreptatea lor întrucât spaniolul era o personalitate foarte puternică, dar și foarte controversată. De altfel, numele său a apărut pe lista celebrei operațiuni Fuentes ce viza o pleiadă de stele din lumea ciclismului.

Această alăturare mai mult sau mai puțin întâmplătoare a făcut ca Alberto să aibă ghinionul suprem de a rata Turul Franței din 2006. Echipa sa, Once, patronată de excentricul Manolo Saiz, colcăia de suspiciuni care evidențiau destul de clar folosirea substanțelor dopante. De altfel, tocmai din această cauză, tânărul Alberto și-a uzitat cu inteligență dreptul său de a încheia contractul cu echipa lui Saiz.

Vreme de câteva luni, incertitudinile asupra carierei sale planau. La intrarea în 2007, Alberto Contador era cel mai vânat rutier, tocmai datorită statutului său de rutier fără echipă. În cele din urmă, după o altă alegere ce a adunat numeroase controverse, spaniolul a semnat cu Discovery Channel, fosta echipă a lui Lance Armstrong, la acea vreme încă septuplu câștigător al Turului Franței.

Succesul a fost unul răsunător, iar în luna martie, Alberto își trecea în palmaresul său prima sa mare victorie din carieră, Paris-Nice. O regulă nescrisă spune că acel rutier care se impune în Paris-Nice, de regulă, dacă este chemat, face un rezultat mare în Turul Franței. Dar până la marele tur, controversele cu dopajul și diversele acuzații se întețeau.

Cu toate acestea, clasarea bună din Criteriul Dauphine a venit ca o consecință firească. Înaintea Marii Bucle, toată lumea se aștepta la o clasare rezonabilă din partea lui Contador. Mai mult, câteva voci avizate îi dădeau șanse mari la podium. Prea puțini sperau că noul pistolar al ciclismului va reuși să obțină marea victorie și să plece în galben de la Paris.

Aproape în unanimitate, principalul favorit era de acum eternul Alejandro Valverde. Rutierul echipei Caisse d’Epargne confirmase deja în 2005, grație victoriei din etapa de la Courchevel în fața lui Lance Armstrong, dar, nu avea încă nici un rezultat semnificativ în Marea Buclă.

Startul celei de-a 94-a ediții a Turului Franței a fost dat la Londra. În prologul care a deschis competiția, Alberto Contador nu s-a descurcat tocmai, dar, a ratat o clasare în top zece. După prima zi, în mod deloc surprinzător, Fabian Cancellara era tricoul galben.

Au urmat zilele de tranziție, în care Alberto s-a ținut cu bine de pluton. La capătul primei săptămâni de concurs, Alberto Contador era în afara top 10, iar victoria era o speranță iluzorie. Nici după etapa a opta, dominată în totalitate de Michael Rasmussen, Contador nu era încă acolo, la forma sa optimă. La jumătatea competiției, totul părea pierdut. Un onorabil loc cinci ar fi fost ceva onorabil în ochii oricui, dar nu și în ai lui Alberto.

După alte două zile dedicate sprinterilor, s-a ajuns și la primul finish montan mai serios. În sfârșit, Contador reușea să spargă breșa aparent indestructibilă a lui Rasmussen și danezul pierdea puțin din avantaj. Cu toate acestea, Alberto avea încă mult de recuperat în raport cu liderul formației Rabobank.

Următoarea zi avea să producă și cea mai spectaculoasă etapă a turului. Într-un moment de glorie, cei doi contenderi de la general s-au duelat precum doi cocoși și au sperat că se vor distruge reciproc. Într-un final sublim de etapă, Alberto Contador s-a impus în fața lui Rasmussen. În următoarea zi, a fost din nou meci egal și se părea că Alberto se va resemna cu tricoul alb destinat celui mai bun tânăr.

Ultima parte a Turului Franței a jucat feste multor favoriți. În ziua de pauză, întregul pluton era zguduit de vestea depistării lui Vinokourov. Instant, câștigătorul en titre din Vuelta părăsea competiția pe ușa din dos. După ziua de pauză, totul părea pierdut pentru Contador.

După un atac fulminant pe ultima cățărare a zilei, Michael Rasmussen a mai adăugat avans la general și danezul putea spera că va deveni câștigător la Paris. Totuși, într-o întorsătură dramatică a evenimentelor, Rabobank a decis în seara aceleiași zile că e înspre binele tuturor ca Rasmussen să fie scos din joc. La rândul său, sucul de portocale fusese depistat.

Într-un joc al norocului uriaș, Alberto Contador devenea noul lider. Când nimeni nu se mai aștepta la vreo schimbare, ibericul era de-acum virtual câștigător de mare tur. Chiar dacă a pierdut aproape totul la contratimp, Contador avea motive de sărbătoare pe 28 iulie. Tocmai devenea cel mai tânăr câștigător spaniol al Turului Franței.

A doua zi, la Paris, madrilenul a sărbătorit din plin această reușită epopeică. Nimeni nu se aștepta miercuri ca duminică Alberto să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Grație celor doar 24 de ani, Contador pleca cu încă un trofeu. Tricoul alb.

Lunile au trecut, iar Alberto Contador devenea noul rockstar al ciclismului. La finele anului, Discovery Channel a tras cortina, iar Astana a reușit să pună mâna pe giuvaerul ciclismului mondial. Într-o întorsătură fericită de situație, Contador s-a impus și în Giro și în Vuelta în 2008 și devenea doar al cincilea om din istorie care reușea să se impună în toate cele trei mari tururi ale ciclismului.

Toate îi mergeau strună până când un legendar pensionar a decis că e momentul să revină la acțiune. Sătul de a vedea tinerii lupi hrănindu-se din prada sa de odinioară, Lance Armstrong a luat o decizie ce a șocat întregul mapamond. Texanul și-a anunțat revenirea în activitate începând cu 2009. În mod normal, Alberto Contador nu avea de ce să se îngrijoreze. Totuși, motivul a fost mult mai amplu. Armstrong semnase cu Astana, echipa condusă cu finețe de tânărul Alberto în 2008.

Cu un duel al vorbelor de la distanță dus între Armstrong și Contador, 2009 a fost povestea a două generații diferite legate de o similitudine aproape macabră. Atât Armstrong, cât și Contador au învins la limită moartea. Povestea Turului Franței din 2009 nu are nevoie de aerul romantic al succesului din 2007. Chiar dacă în primă fază, Armstrong a preluat inițiativa, Contador a punctat decisiv și pentru a doua oară în carieră, spaniolul era în galben la Paris.

Eșecul în fața lui Contador l-a neliniștit profund pe Armstrong. Americanul a luat decizia ce părea inspirată. A plecat la Radioshack. În fond, la nici un an distanță, această mutare s-a dovedit un dezastru total, iar Lance pleca din ciclism definitiv și irevocabil. De cealaltă parte a monedei, Contador jubila din nou la Paris, dar parcă nu mai avea farmecul din alți ani.

În scurt timp, fiesta iberică s-a stins. De la frenezia victoriei, Contador fusese redus la tăcere. În urma unui test din una din zilele de pauză, el era depistat pozitiv cu Clenbuterol. Riscurile erau uriașe în acest caz, iar dacă se dovedeau adevărate aceste acuzații, el putea pierde victoria din 2010, dar mai mult și o carieră construită pe temelia multelor sacrificii.

Chiar dacă era în plin scandal, la startul din 2011 a Turului Italiei, Contador venea ca principal favorit. Cu toate că s-a impus doar într-o singură etapă, Alberto a dominat categoric și a controlat întrecerea de la cap la coadă și a plecat din nou cu victoria.

Timpul a trecut în defavoarea sa. Cu fiecare zi, dovezile dopajului său erau evidente și cu toate scuzele sale disperate de tipul celei cu carnea de vită argentiniană, el părea un om pierdut. De altfel, acest fapt a fost vizibil în Turul Franței. Stresul extrem la care a fost supus și problemele sale fizice l-au făcut să vină doar pe cinci la Paris. Era acesta începutul sfârșitului?

La câteva luni distanță, TAS a decis. Alberto Contador își pierdea oficial toate rezultatele din 2010 și 2011 și rămânea fără o Mare Buclă și un Giro. Totodată, retroactiv el a fost suspendat pe doi ani de zile. Până pe 25 iulie 2012, el nu avea dreptul să apară în vreo competiție ciclistică internațională.

Marea revenire a lui a venit în Turul Spaniei. Într-o etapă din a doua jumătate a Vueltei, Contador a creat ambuscada perfectă și grație unui final superb, la Fuente De, ibericul devenea noul tricou roșu. Câteva zile mai târziu, el își trecea în conturile sale o nouă victorie într-un mare tur.

Din acel moment, cariera sa avea în mod bizar să fie știrbită de rezultate tot mai dezarmante. Revenirea sa a coincis cu începutul dominației celor de la Sky. Britanicii au fost rapid asimilați cu fostul Discovery Channel, iar suspiciunile de dopaj planau intens asupra lui Bradley Wiggins și Chris Froome, cele două superstaruri ale echipei din Insulă.

Cu toate că a mai reușit să-și adjudece o Vuelta și un Giro, Alberto Contador devenea deja un rutier ușor de învins. Tacticile sale spectaculoase nu mai țineau ritmul defensivei impenetrabile a celor de la Sky. De altfel, în 2016, după foarte mulți ani de colaborare cu Tinkoff, au apărut și celebrele dueluri verbale mutate ulterior pe mediul virtual cu Oleg Tinkov, excentricul miliardar rus din spatele echipei.

Grație retragerii echipei Tinkoff, Contador era liber să-și găsească o nouă echipă pentru 2017. Alegerea logică a fost Trek-Segafredo. În prima parte a acestui sezon, primele semne de slăbiciuni au început să apară, iar înfrângerile pe linie în fața unor rutieri precum Valverde și Henao ridicau multe sprâncene.

Nici în Turul Franței, Alberto Contador nu a fost în apele sale. În maniera clasică a sa, el a început Marea Buclă pe minus din start și deși a animat câteva etape, el s-a clasat pe un modest loc nouă departe de așteptările sale inițiale. De altfel, la doar câteva zile după festivitatea de la Paris, el avea să arunce bomba.

Prin intermediul unui scurt anunț făcut pe Instagram, Alberto Contador și-a anunțat în mod oficial prezența la Vuelta, dar și retragerea din cariera de ciclist profesionist la finele marii bucle spaniole. Asemeni Turului Franței, debutul din Vuelta a fost presărat cu probleme serioase de sănătate, iar totul părea pierdut după etapa a treia din Andorra.

O problemă foarte serioasă de sănătate l-a privat pe Contador de o evoluție. Peste trei minute a pierdute la general în raport cu Chris Froome. Din acel moment, Vuelta a primit un scenariu ideal pentru o capodoperă marca Alfred Hitchcock sau Stanley Kubrick.

Nelipsit a fost Contador din peisaj în ultimele zile ale carierei sale. Pe Los Machucos, el a riscat totul, dar a recuperat prea puțin. Două zile mai târziu, într-o etapă care nu anunța nimic mai mult decât tranziția către Angliru, Alberto a atacat din nou, dar fără folos. Era această mutare una sinucigașă? Nicidecum.

Fără a mai avea nimic de pierdut, la debutul ultimei cățărări serioase din carieră, Alberto Contador a dat atacul letal pe Alto de Angliru. Victoria a venit ca o consecință firească, iar modul regesc prin care a ieșit prin scenă ne-a arătat tuturor măreția acestui geniu al ciclismului.

Cu toate că nu a plecat cu marele trofeu, Alberto Contador a fost desemnat în cele din urmă cel mai combativ rutier al Vueltei. Thomas de Gendt s-ar fi putut simți frustrat că ratează această distincție din nou, dar, belgianul nu a avut spectacolul de partea sa.

A doua zi, în inima Madridului, Alberto Contador jubila pentru ultima oară. O carieră prodigioasă se încheia. Mulți au aruncat titluri dintre cele mai pompoase de tip ultimul nebun romantic al ciclismului. Oare chiar așa o fi? Personal cred că bătrânul Valverde ar ridica o sprânceană la auzul unul asemenea blasfemii.

Cu siguranță, despre Alberto Contador se va vorbi decenii în șir, poate chiar și veacuri. De la un pas de moarte, El Pistolero și-a făcut loc printre cele mai înalte stele ale istoriei ciclismului și indiferent de simpatiile sau antipatiile față de personalitatea sa uneori controversată nu ne rămânem să zicem decât atât.

GRACIAS, ALBERTO CONTADOR!

LĂSAȚI UN MESAJ