Au trecut deja mai bine de două săptămâni de la debutul Turului Spaniei. În relieful foarte diversificat al Spaniei, rutierii angrenați în ediția din acest an a Vueltei au trecut prin toate stările posibile. Cu excepția unui singur om. Greu de ghicit cine? Evident, Chris Froome.

Liderul echipei Sky a venit în bucla spaniolă în căutarea unui loc cald și proaspăt în cărțile de istorie ale ciclismului. Ultimul om care reușea să se impună în Vuelta și Le Tour în același an a fost legendarul Bernard Hinault. Cel supranumit Le Patron reușise această performanță în anul de grație 1978. Ce-i drept, pe atunci, Vuelta era o plimbare primăvăratică fiind cam în aceeași perioadă cu Giro.

Revenind la oile noastre, Chris Froome a fost în primele două săptămâni din Vuelta mult mai incisiv decât a fost în întreaga Mare Buclă franceză. De altfel, în opinia aproape unanimă a tuturor celor implicați în fenomen, gradul de spectaculozitate al Turului Spaniei era cu mult cel al buclei din Hexagon.

Încă din primele zile, Darth Froomey și Team Sky au format un tandem la fel de letal precum celebra Stea a morții în Războiul Stelelor. Britanicii au ras cam tot ce se poate rade din jurul lor în etapele importante. Desigur, au existat momente când liderul suprem a fost în pericol, dar, grație muncii impecabile în echipă, britanicii au fost capabili să-i păstreze tricoul roșu lui Darth Froomey.

Cea mai îmbucurătoare surpriză nu a fost Matteo Trentin, ci Rafal Majka și Tomasz Marczynski. Cei doi polonezi au obținut trei victorii de etapă și completează un an imperial pentru ciclismul polonez. De altfel, ciclismul în Polonia a crescut vizibil ca fenomen sportiv în ultimii ani și nu surprinde pe nimeni efortul unei țări atât de pătimașe și idealiste de a da lumii cicliști de talie mondială.

Înainte de a încheia scurtul memento al Vueltei, nu putem încheia fără a trece prin lupă evoluția lui Alberto Contador. Madrilenul este momentan pe locul al nouălea și din nefericire pentru fanii ciclismului, cel mai faimos pistolar are nevoie de un curaj monumental dublat de un noroc aproape utopic. De altfel, mâine avem contratimpul individual de la Logrono, iar Darth Froomey, cu siguranță, nu se va îndura de cel mai iubit dintre pământeni.

Prea multe nu mai sunt de spus. Ultimele șase etape vor decide un tur care anunță și mai mult spectacol în ultima sa săptămână. Va reuși imperiul condus până acum cu multă măiestrie de Darth Froomey să-și extindă dominația și asupra Vueltei? Va replica rechinul Nibali printr-un atac letal sau vom asista la ultimul asalt al pistolarului? Toate răspunsurile și misterele rămase încă nedeslușite vor fi elucidate până la sfârșitul acestei săptămâni atunci când plutonul rămas în acțiune va mărșălui triumfal pe străzile Madridului.

4 COMENTARII

  1. Din păcate, ciclismul a devenit previzibil. În Giro am avut suspans dar celelalte mari tururi au fost asasinate de Team Sky. Chris Froome va pierde La Vuelta doar în cazul în care cade sau dă o motocicletă peste el, forța și disciplina echipei britanice fiind impresionante. Contratimpul de mâine va fi un prilej pentru Froomey de a-și mări avantajul în raport cu toți adversarii. În ceea ce îl privește pe ,,cel mai iubit dintre pământeni” ,este limpede chiar și pentru cei mai înfocați fani că anii de glorie ai ,,pistolarului” au apus. Mă îngrozește gândul că pentru Contador este ultima săptămână în World Tour dar Alberto mă duce cu gândul la Don Quijote de La Mancha, spectaculos, făcând inimile să vibreze dar fără șanse de a ajunge pe podium. Sentimentele nu-și prea au locul în sportul profesionist dar îmi vine greu să cred că în curând vom avea un alt ciclist care să stârnească atât entuziasm pe cât a făcut-o Alberto Contador…

  2. Valverde are 37 de ani. E posibil să mai câștige la anul câteva clasice dar nu se mai poate apropia de un mare tur. A existat un moment în care simpaticul Esteban Chavez mi-a captat atenția. Carismatic și bucurându-se din plin de ciclism, fără încrâncenare și cu un zâmbet de Hollywood, columbianul părea să se îndrepte spre culmile succesului dar 2017 n-a fost un an grozav pentru el. Să ne păstrăm speranța că se poate câștiga Le Tour și fără disciplină militară sau androizi pe bicicletă. Poate că anii romantici ai ciclismului se vor întoarce vreodată…

  3. Contador iese din arena cu capul sus.
    Vreau aici sa-i aduc un omagiu altui mare „inflacarator” din ciclism si anume Marco Pantani. Sa-i fie tarana usoara!

LĂSAȚI UN MESAJ