Cea de-a 15-a etapă a Turului Spaniei din acest an era cea mai scurtă etapă montană ca lungime. Pe o distanță de doar 129.4 kilometri, rutierii plutonului aveau să parcurgă o zi dificilă cu ascensiuni dificile. Încă din debutul zilei, o evadare consistentă s-a format. Printre cei plecați la atac, i-am regăsit pe Romain Bardet, Adam Yates sau Steven Kruijswijk.

În nici un moment evadarea nu a pus în pericol clasamentul general, chiar dacă, Kruisjwijk era cel mai bine clasat dintre evadați. Prima cățărare a zilei, Alto de Hazellanas i-a revenit lui Sander Armee. Stephane Rossetto și Romain Bardet au completat podiumul cățărării.

Încet, dar sigur, cu cât ne apropiam mai mult de finalul zilei, plutonul se fărâmița. Nici în evadare, situația nu era mai diferită. Adam Yates a plecat într-un efort solitar, în încercarea sa de a se impune la Sierra Nevada. În efortul său, el s-a impus pe a doua cățărare a zilei, Alto del Purche. În spatele său, Steven Kruisjwijk și Romain Bardet au completat podiumul cățărării.

Între timp, în spate, Alberto Contador și Miguel Angel Lopez au ieșit la atac și și-au consolidat un avantaj serios în fața micului grupetto condus de Team Sky. Vincenzo Nibali și-a folosit ultimele resurse fizice și a atacat și el, dar, grație trenei duse de Mikel Nieve și Wout Poels, italianul a fost prins repede.

Nici atacul lui Contador nu a avut sorți de izbândă. El Pistolero a fost prins pe finalul etapei de grupetto-ul celor de la Team Sky, iar cu doi kilometri înainte de final, madrilenul a pierdut contactul cu micul grup urmăritor al favoriților.

Pe ultimii kilometri, Miguel Angel Lopez a simțit că e momentul său de grație și a atacat decisiv. Metru cu metru, columbianul de la Astana a dat distanță celorlalți și mergea în urmărirea lui Adam Yates. În cele din urmă, britanicul a fost prins din urmă și după încercări repetate de a se ține de Lopez, el a capotat și a redus semnificativ din ritm.

Miguel Angel Lopez s-a îndreptat nestingherit către victoria de etapă la Sierra Nevada. În spatele său, Ilnur Zakarin s-a desprins pe ultimele sute de metri și a încheiat pe locul secund. Podiumul zilei a fost completat de Wilco Kelderman, în timp ce, Esteban Chaves și Chris Froome au încheiat pe patru și cinci. În primii zece, i-am mai regăsit pe Michael Woods, Vincenzo Nibali, Wout Poels, Louis Meintjes și Pello Bilbao.

În clasamentul general, Chris Froome rămâne lider și totodată deținătorul tricoului roșu. El are un avans de 1:01 în fața lui Vincenzo Nibali, în timp ce, grație acțiunii din final, Ilnur Zakarin ocupă ultima treaptă a podiumului provizoriu. Top cinciul este completat de Wilco Kelderman și Esteban Chaves, în timp ce, în primii zece la general îi mai regăsim, în ordine, pe Miguel Angel Lopez, Fabio Aru, Michael Woods, Alberto Contador și Wout Poels.

Același Chris Froome conduce și în clasamentele tricourilor dedicate sprinterilor și al combativității, în timp ce, Davide Villella își păstrează în continuare tricoul alb-albastru dedicat cățărătorilor. În clasamentul tinerilor, Miguel Angel Lopez își păstrează numărul alb pe fond roșu.

Turul Spaniei va lua o pauză mult meritată mâine. Marți va avea loc contratimpul individual. Circuito de Navarra va fi locul de start, în timp ce, finalul va avea loc la Logrono, după 40.2 kilometri.

Clasamentul etapei a 15-a:

1 Miguel Angel Lopez (Astana)

3:34:51

2 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+36”

3 Wilco Kelderman (Team Sunweb)

+45”

4 Esteban Chaves (Orica-Scott)

+47”

5 Chris Froome (Team Sky)

,,

6 Michael Woods (Cannondale-Drapac)

+50”

7 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

+53”

8 Wout Poels (Team Sky)

,,

9 Louis Meintjes (UAE Team Emirates)

,,

10 Pello Bilbao (Astana)

+01’02”

11 Fabio Aru (Astana)

,,

12 Romain Bardet (AG2R)

+01’23”

13 Alberto Contador (Trek-Segafredo)

+01’27”

14 Darwin Atapuma (UAE Team Emirates)

+01’46”

15 Steven Kruijswijk (LottoNl-Jumbo)

+02’17”

16 Antonio Pedrero (Movistar)

+02’42”

17 Tejay Van Garderen (BMC)

+03’19”

18 Daniel Moreno (Movistar)

+03’37”

19 Jack Haig (Orica-Scott)

+03’41”

20 Mikel Nieve (Team Sky)

+03’43”

 

Clasamentul general după etapa a 15-a:

1 Chris Froome (Team Sky)

62:06:25

2 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

+01’01”

3 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+02’08”

4 Wilco Kelderman (Team Sunweb)

+02’11”

5 Esteban Chaves (Orica-Scott)

+02’39”

6 Miguel Angel Lopez (Astana)

+02’51”

7 Fabio Aru (Astana)

+03’24”

8 Michael Woods (Cannondale-Drapac)

+03’26”

9 Alberto Contador (Trek-Segafredo)

+03’59”

10 Wout Poels (Team Sky)

+05’22”

11 David De La Cruz (Quick-Step Floors)

+07’47”

12 Steven Kruijswijk (LottoNl-Jumbo)

+08’08”

13 Tejay Van Garderen (BMC)

+08’16”

14 Louis Meintjes (UAE Team Emirates)

+09’02”

15 Mikel Nieve (Team Sky)

+18’45”

16 Sergio Padilla (Caja Rural – Seguros RGA)

+19’12”

17 Nicolas Roche (BMC)

+21’40”

18 Daniel Moreno (Movistar)

+27’42”

19 Romain Bardet (AG2R)

+30’41”

20 Darwin Atapuma (UAE Team Emirates)

+34’47”

LĂSAȚI UN MESAJ