Dupa primele 15 zile cei patru ciclisti bacauani au ajuns la Torino unde Daniel Zanescu a dat o scurta declaratie (mai multe detalii pe forum)

 

 

 

 

 

Ziua 10 Villa Santina-Ampezzo-Auronzo(70 km)

O ploaie de munte ne-a amanat cu vreo ora plecarea in etapa de astazi. Micul dejun in Italia nu este la fel de bogat ca in Austria sau, mai ales in Ungaria, dar intr-un fel e bine ca nu am mancat mult deoarece primii kilometri ai etapei sunt in catarare. Dupa ce am gresit drumul facand de pomana vreo 5 km intr-o alta directie, incepem sa urcam spre pasul Mauria la 1300 m. Plecarea este de la 400 metri altitudine iar urcarea nu este chiar atat de grea insa spre finalul pasului oboseala acumulata se resimte in ritmul respiratiei si in gambele care au impins deja sute de kilometri pana aici. Dupa cateva serpentine Dolomitii ne apar in fata in toata splendoarea lor. Nu ne mai saturam privindu-i. Ne oprim foarte des pentru fotografii. Vremea e buna iar moralul echipei de asemenea bun. Ajungem sus dupa 45 de kilometri unde mai luam o bluza pe noi pentru a ne proteja pe coborare deoarece suntem transpirati si, LA VALEEE! Coboram cu 55-60 km/h pe o sosea excelenta. Trecem ca vantul prin satucurile de la poalele Dolomitilor, satucuri foarte cochete cu casute de bun gust. E impresionant. Ajungem in Auronzo si hotaram sa mancam o pizza. Am pierdut destul de mult timp cu intarzierea plecarii si cu desele opriri de pe traseu si ceasul s-a facut destul de tarziu. Ar mai fi cam 35 km pana in Cortina D’Ampezzo in care avem de urcat pasul Tre Croce la 1809 m pe o diferenta de nivel de 1000 m. Ne-ar lua destul timp si am ajunge tarziu acolo. Hotaram sa ramanem in Auronzzo si datorita faptului ca in Cortina preturile la cazare variaza intre 50 si 200 de euro/persoana/zi. Avem timp si de o plimbare prin statiune. Seara mai facem cateva ajustarila biciclete, improvizam un sistem pentru a fixa o camera video pe ghidonul bicicletei pentru a filma din mers si ne culcam asteptand ziua de maine. Urmeaza etapele cele mai grele, cu pasuri de peste 2000 m.

Ziua 11 Auronzo-Cortina D’Ampezzo-Alta Badia (La Villa)

Dimineata 16-17 grade Celsius in Auronzo la plecare. Dan Garleanu reuseste sa faca o pana chiar in primii metri ai etapei dar o rezolvam. Urmeaza catararea spre pasul Tre Croce (1809 m). Panta medie este undeva la 7-8 % dar urcusul se inaspreste spre final ajungand la 10-12%. Nu este totusi foarte greu de urcat. Problema mai mare este cu frigul. Suntem transpirati iar vantul e rece si nu reusim sa ne incalzim nici macar la urcare. Cateva fotografii pe varf si apoi o coborare de cativa kilometri pe o diferenta de nivel de 500 m pana in celebra statiune Cortina D’Ampezzo. Nu ne mai saturam privind imprejurimile. Dolomitii ne inconjoara ca o cetate din toate partile. Nu mai avem cuvinte sa exclamam cat de frumos este. Azi am avut noroc si cu vremea fiind soare toata ziua. Intram in plina viteza in Cortina care este cu adevarat “perla” Dolomitilor. Stam aici cateva ore sa admiram statiunea. Gasim in sfarsit primaria si intram sa transmitem mesajul nostru celor de aici. O domnisoara draguta ne conduce intr-o alta cladire unde ne intampina chiar primarul orasului. Este un tanar de 29 de ani, un om cu mult bun simt. Este impresionat de noi si de expeditia noastra. Ne multumeste pentru vizita si pentru mesaj si, dupa ce ne scrie vateva randuri in album si facem cateva fotografii impreuna ne ofera un album de prezentare a statiunii in care adrezeaza cateva urari reprezentantilor Consiliului Judetean Bacau, ne ureaza drum bun si noroc. Incercam sa mancam ceva pentru a prinde forta dar ne lovim de o problem ape care am mai intalnit-o si in zilele precedente: intre orele 14 -17 bucatariile restaurantelor sunt inchise si nu se serveste nimic cald. Este foarte dificil sa gasesti un loc deschis unde sa poti manca intre aceste ore. Ne potolim totusi foamea cu un sandwisch si pornim spre a doua mare catarare a zilei, pasul Falzzarego si apoi pasul Valparola (2192m). Mergem bine. Panta depaseste pe alocuri 10%. In varf suntem cu totii de accord ca este cela mai frumos pas pe care l-am facut vreodata si asteptam nerabdatori sa vedem ce ne mai ofera Dolomitii. Coboram apoi in viteza spre Alta Badia (1457m). Hotaram sa innoptam aici. Astazi era oricum programata o zi de pauza astfel ca suntem in grafic. Vestea ca maine vremea va fi buna ne ridica moralul pentru a doua zi.

Ziua 12 Alta Badia-Passo Gardena (2121m)-Bolzano-Merano-Prato (140km)

Plecam pregatiti din nou pentru o catarare la paste 2000 m. Este ultima din Dolomiti, Passo Gardena la 2121m, pas peste care a trecut de nenumarate ori plutonul Turului Italiei. Urcam fara probleme iar sus suntem de acord ca a fost cea mai usoara dintre cele parcurse pana acum in Dolomiti. Cateva fotografii si coboram pe celalalt versant spre Val Gardena, o alta statiune unde se organizeaza etape ale ale Cupei Mondiale la ski alpin. Frumos. De acum ne-am obisnuit cu peisajul si localitatile acestei regiuni. Bicicletele curg cuminti la vale. Altitudinea scade rapid si ajungem in valea raului Sarco la 370 m. Mai sunt 23 km pana in Bolzano pe soseaua ce merge paralel cu autostrada. Versantii impaduriti strajuiesc valea de o parte si de alta a ei. Cateva tunele si ajungem in Bolzano de unde, dupa ce mancam repede ceva, pornim spre directia nord-vest spre Merano. Nu zabovim prea mult si mai castigam cativa kilometri urmand valea raului Adige. Maine vom urca pe cel mai inalt pas al Italiei, Passo di Stelvio la 2758m. Ne cazam la o pensiune in Prato. In acasta zona din apropierea granitei cu Elvetia si Austria se vorbeste preponderant limba germana iar oamenii si cultura de aici sunt influentate de cele ale popoarelor germanice. In Prato parca am intrat in patria ciclistilor. Am vazut mai multi decat oriunde. Plutoane intregi isi incearca fortele prin aceste locuri. Sunt cu siguranta atrasi de faima pasului Stelvio. Maine vom porni direct spre acesta pe o catarare de vreo 25 de kilometri.

Ziua 13 Prato-Passo di Stelvio (2758m)-Bormio-Tirano-Sondrio-Val Chiavenna (140 km)

Vreme frumoasa dimineata la poalele Alpilor. Ne pregatim sufleteste pentru lunga si obositoarea catarare spre pasul Stelvio. Avem de urcat o diferenta de nivel de 1850m pe o distanta de 25 km. Impreuna cu alte grupuri de ciclisti veniti de prin toate colturile lumii, inclusiv din Australia, pornim sa cucerim celebrul pas. Aceasta zona a Alpilor este diferita de cea din Dolomiti, creste massive asemanatoare Fagarasului ne inconjoara acum. Pe varfurile de peste 3500m ce stau in fata noastra se gasesc ghetari imensi. Soseaua urca constant. Usor, usor kilometrii trec. Ajungem pe la 2000 m unde se gaseste un hotel cu toate dotarile. Altimetrul arata la un moment dat 2544m. Suntem pe “Varful Moldoveanu” cu bicicleta si mai sunt peste 200 de metri de urcat. Doar peisajul si gandul ca vom ajunge acolo sus ne face sa uitam de oboseala. Sunt 47 de serpentine iar ultimii 6 kilometri sunt marcati pe sosea. Distingem pe asfalt si pe parapetii de pe marginea soselei incurajarile tifosssi-lor italieni pentru ciclistii din Il Giro ( Turul Italiei). Visam ca facem si noi parte din pluton si parka vedem zecile de mii de suporteri incurajandu-ne. Ultimul kilometru, 500, 200 de metri. Gata! Am ajuns! Suntem pe cel mai inalt pas din Europa, Stelvio (2758m), care a purtat de foarte multe ori titlul de Cima Coppi in Turul Italiei. Acest titlu este dat celui mai inalt pas pe care il ating ciclistii in anul respectiv. Deci el poate sa difere de la o editie la alta. De asemenea si in turul nostru in Europa, Stelvio este echivalentul Cima Coppi. Acest nume este dat in memoria marelui ciclist Fausto Coppi un erou national al Italiei. Exista acolo sus chiar un monument inchinat lui. In pas este plin de turisti, ciclisti, si motociclisti. De aici se poate urca pe varfurile de peste 3900m din zona. Sunt multe hoteluri si restaurante. Chiar cand am ajuns in varf auzim o voce din public:”Bravo romanilor!” Ne dam seama ca nu suntem singurii romani de aici. Chiar cel care ne-a servit cu un suc pentru ca am sarbatorit in mod sportiv victoria, este roman. Aflam de la el ca sunt vreo 14 romani care lucreaza aici pe Stelvio. Ne trimite la un alt restaurant aflat putin mai jos unde patronul nu este atat de dur, si unde putem sta de vorba mai mult cu romanii. Acolo il intalnim pe Daniel, un baiat din Cluj, barman si ospatar si doua fete din Tulcea. Se bucura extraordinar de venirea noastra. Ne servesc cu o portie de paste bologneze si ne pregatim pentru coborare. Ne roaga sa ramanem sa dormim acolo, dar nu putem pentru ca am ramane in urma cu graficul. Pornim cu viteza vantului spre Bormio dupa ce facem cateva fotografii la panoul care ne indica locul si altitudinea la care ne aflam. Trebuie sa stai cateva minute la coada pentru aface o poza acolo deoarece sunt sute de ciclisti care ajung sus si fiecare vrea sa aibe cate o amintire. Coborarea este spectaculoasa. Pe liniile drepte bicicleta ajunge la 80 km/h, iar apoi franam pana la 10-15 km/h pentru a trece prin acele de par. Trebuie sa fii foarte atent. Se poate intampla usor un accident si, sa cazi de pe bicicleta la 50-60 de km/h nu este prea placut. Ajungem in Bormio. Norii negrii de ploaie s-au adunat deasupra muntilor. De aici ar trebui sa trecem peste pasurile Foscagna si Bernina, ambele la peste 2300m in Elvetia spre San Moritz, dar hotaram sa coboram spre Tirano. Sus in munti e deja furtuna si nu am fi avut nici o sansa sa urmam traseul initial. La Tirano facem dreapta pe soseaua de pe dreapta raului Adda si ajungem dupa vreo 33 km la capatul nordic al lacului Como. Inca vreo 10 km si gasim cazare in localitatea Val Chiavenna desi e destul de tarziu.

Ziua 14 Val Chiavenna-Lugano(Elvetia)-Ponte Tresa(Italia) (100 km)

De ieri suntem deja in regiunea Lombardia. Aici chiar daca suntem in zona montana, clima este influentata de Marea Mediterana. E mult mai cald iar vegetatia are de asemenea influenta mediteraneana. Bicicletele curg linistite pe soseaua ce merge pe malul vestic al lacului Como. Peisajul este superb. De jur imprejurul lacului sunt versanti abrupti de munte, iar localitatile de pe mal se aseamana oarecum cu Monte Carlo. Este cald si bine iar moralul echipei este bun. Pana la Menaggio unde vom parasi malul lacului pentru a trece granita in Elvetia, traversam vreo cinci tunele, cel mai lung dintre ele avand aproape 4 km lungime. Ajungem si la intersectia care ne arata ca mai avem 27 km pana la Lugano. De aici incepe o catarare peste versantul de langa lac. O panta nu prea lunga dar destul de inclinata ne ridica pulsul cu cateva zeci de batai. Coboram apoi si intram pe malul lacului Lugano. Trecem fara probleme prin vama de la granita, politistii de frontiera elvetieni fiind chiar de acord sa faca o poza cu colegul lor roman, Dan Garleanu. Soseaua care coboara in serpentine pe langa lac spre Lugano, unde acum cativa ani s-au tinut Campionatele Mondiale de Ciclism pe Sosea, ne aminteste de circuitul de Formula 1 de la Monaco, Monte Carlo. Lugano este un oras frumos si nici nu ai crede ca face parte din Elvetia cand vezi vegetatia mediteraneana de aici. Palmierii de prin oras te duc cu gandul mai degraba la Coasta de Azur. Cautam primaria orasului pentru a transmite mesajul nostru. O gasim nu fara dificultati, datorita strazilor cu sens unic de aici. Reusim sa luam si cateva cuvinte in album de la un reprezentant al primarului. Lasam cateva pliante si CD-uri cu fotografii la Centrul de Informare Turistica. Ne oprim la un suc iar dupa cateva minute doi tineri ne intreaba daca suntem romani. Sunt doi compatrioti de-ai nostri, ea din Iasi iar el din Sibiu care locuiesc de foarte mult timp in Elvetia. Se bucura ca au intalnit patru romani in Lugano. Compatriotii pe care i-am intalnit pana acum au fost extraordinari si am simtit caldura din sufletul lor si un mare dor de casa care era amplificat de intalnirea cu noi. S-au bucurat cu totii si ne-au felicitat ca, prin actiunea noastra, contribuim la o imagine pozitiva asupra romaniei in Occident. Ne continuam apoi drumul care ne duce inapoi in Italia. Dupa cativa kilometri ne cazam la un hotel la iesirea din Ponte Tresa. Patronul de aici a fost ciclist de performanta si a organizat un Fan Club al ciclistului Stefano Garzelli, castigator al Turului Italiei. Seara adimiram frumusetea lacului Lugano. Maine vom pleca spre Torino. Speram ca vremea va tine in continuare cu noi.


Articol publicat de: Cristi Ciutea

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.