Dacă ieri anunţam semnarea unei întelegeri plină de speranţe între Giant şi Rabobank, iată că avem şi veşti proaste, cel puţin pentru fosta echipă Saunier Duval, acum cunoscută ca Scott-American Beef.

Astfel, în urmă cu două zile, Scott a confirmat că va renunţa la a mai sponsoriza echipa mai sus amintită începând cu finele sezonului 2008.

„Scott a fost un partener de încredere al echipei lui Mauro Gianetti începând cu anul 2004 şi până acum. În toţi aceşti ani, ei au reuşit să obţină o serie de rezultate remarcabile şi am dori să le mulţumim pentru cooperare. Totodată, dorim să urăm mult succes echipei şi noilor sponsori,” a afirmat Pascal Ducrot, vicepreşedintele Scott Sports.

Reporterii de la VeloNews au mers mai departe şi au luat legătura cu Adrian Montgomery, purtătorul de cuvând al Scott, pentru a afla mai multe detalii. Pe lângă faptul că acesta a recunoscut că decizia este strâns legată de scandalul Ricco şi de retragerea (ex) Saunier Duval din cadrul Turului Franţei, iată ce a mai spus Adrian Montgomery:

„Iniţial, planul nostru era de a ne oferi fără rezerve sprinjinul, fiind ferm convinşi că nimeni nu poate judeca întreaga echipă pentru ceea ce au făcut respectivii sportivi. Dar, echipa nu a fost invitată în Turul Spaniei şi trebuie avut în vedere că este vorba de o echipă spaniolă! Aşadar, ne-am dat seama în scurt timp că American Beef nu va participa la niciunul din cele trei mari tururi de anul viitor.”

La final, Adrian Montgomery a mai afirmat că ruperea poate fi asemnănată cu un „divorţ”.

Ştirea originală este disponibilă pe VeloNews.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.