Încă o competiţie de Maraton MTB a luat sfârşit. Asociaţia Bike Attack Reşiţa a reuşit performanţa să organizeze pentru a 4-a oară competiţia Banat Mountainbike Maraton. Experienţa organizatorilor şi zona superb aleasă pentru concurs au fost “ingredientele” care au stat la baza unei experienţe de neuitat pentru participanţi.

Marele dezavantaj al acestui eveniment este locaţia. Este foarte greu pentru cei din Bucureşti sau pentru cei din Iaşi să facă 600 sau 800 de kilometri până în Reşiţa. Este greu dar merită!

Anul acesta, organizatorii au decis să renunţe la startul din Reşiţa şi au mutat traseul în zona Garana – Semenic. Miscare riscantă datorită faptului că până la Garana se mai fac 35 de km din Reşiţa, dar frumuseţea locurilor te face să uiţi de drumul străbătut până acolo.

Aproximativ 100 de concurenţi au fost prezenţi la start, fiind împărţiţi pe categorii de vârstă şi având de ales între 3 variante de traseu.

Vremea a fost superbă, traseul bine marcat şi organizatorii extrem de amabili. Nu au existat evenimente neplăcute şi finalul a fost previzibil. Maratonul a fost câştigat la categoria PRO de Ovidiu Tudor Oprea de la Geiger Team Sibiu, urmat de Lucian Logigan de la Mureşul TG Mures si de Miron Elisei de la Maros Sport.

1 COMMENT

  1. Foarte bun maratonul dar m-ar interesa si pe mine niste poze de la numarul 111 daca ati avea.Multumesc

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.