În primul rând, o să încep prin a aminti că dictonul lui Einstein care spune că în orice lucru realizat de către om se aplică “99 transpiraţie şi 1 la sută inspiraţie” are un corespondent şi în lumea ciclismului: 80 la sută forţa ciclistului, 20 la sută bicicleta. În altă ordine de idei, faptul că Lance Armstrong a câştigat concursul din masivul Snowmass întins pe durata a 12 ore nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni.

Aparent fără nicio legătură existentă între cele două afirmaţii, acestea au ca numitor comun un nume destul de vehiculat în ultima vreme printre pasionaţii de MTB, anume Trek Top Fuel 2009, pe scurt acei 20 la sută care au reprezentat asul din mâneca marelui ciclist. Cei 80 la sută pot fi trecuţi în revistă accesând pagina dedicată lui Lance pe site-ul Wikipedia.

Nu voi face o descriere în detaliu a lui Top Fuel, toate datele tehnice fiind disponibile pe site-ul cyclingnews.com. Aşadar, înainte de toate trebuie spus că mica bestie reprezintă o inovaţie îndrăzneaţă faţă de modelul precedent, aşa cum este şi celebra Madone dedicată ciclismului pe şosea.

Jucăria cântăreşte cu 431 de grame mai puţin decât generaţia anterioară, totodată fiind mult mai rapidă şi mai uşor de manevrat. Cadrul este din carbon OCLV cu tija de şa şi headsetul semi-integrate în acesta. Deşi modelul original este dotat cu o pereche de jante Bontrager Race X Lite echipate cu cauciucuri tubeless Jones Team Issue 26×2.0″, se pare că Armstrong a preferat jantele ZTR Race împreună cu cauciucuri de 2.2″ Stan NoTubes Raven montate pe spate şi cauciucuri Schwalbe Nobbz Nic sau Racing Ralph pe faţă.

Frânele alese au fost Avid Juicy Ultimate – model hidraulic -, suspensia faţă a fost asigurată cu brio de o furcă RockShox SID World Cup cu o cursă de 100 mm şi nu în ultimul rând, greul suspensiei spate a fost dus de către XR Carbon shock al cărei producător este DT Swiss.

Caseta de pinioane, lanţul, pedalele, angrenajul şi restul de componente esenţiale au purtat marca Shimano, iar şaua a fost “doar” o Selle San Marco Concor Light albă ca primii fulgi de zăpadă din an.

Am lăsat pentru final specificarea greutăţii: 10.75 kg, aici incluzând şi kittul de reparaţii în caz de pană.

Mai multe poze şi descrieri sunt disponibile în galeria de pe CyclingNews.

1 COMMENT

  1. Armstrong foloseste totdeauna seauaSELLE SAN MARCO CONCOR,nu este un model recent,dar se pare ca sa obisnuit si nu-l schimba cu un model carbon

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.