Etapa a 18-a a Turului Spaniei ne-a purtat, joi 18 septembrie 2008, împreună cu cicliştii, de-a lungul a 167,4 km, între Valladolid şi Las Rozas. A fost o etapă pentru atacanţi şi după ce în prima oră de cursă, plutonul a mers cu o medie orară de 49,4 km/h, “înghiţind” rând pe rând fiecare încercare de evadare, la kilometrul 50 al cursei s-a iniţiat o nouă evadare de 8 ciclişti, la care s-au adăugat mai apoi, pe rând, alţi 10, formând un grup mai numeros cu mai multe şanse de reuşită, mai ales că printre evadaţi se numărau rutieri ca Paolo Bettini (Quick Step), Karsten Kroon (CSC), Juan Antonio Flecha (Rabobank) sau Greg Van Avermaet (Silence-Lotto).

Fără dificultăţi majore pe traseu, doar o căţărare de categoria a 3-a (Alto de los Leones – 1.510 m) cu 39 km înainte de final, evadaţii au reuşit să-şi păstreze un avans considerabil faţă de pluton (7 minute şi 29 secunde) şi să-şi dispute între ei victoria de etapă.

Cel mai norocos dintre ei, sfătuit tactic de către coechipierul său şi coleg de evadare, Vicente Garcia Acosta (Caisse D’Epargne), a fost spaniolul Imanol Erviti, aflat la prima sa victorie de când a trecut în elita ciclismului. Acesta i-a învins la sprint pe Nicolas Roche (Credit Agricole) şi pe David Herrero (Xacobeo – Galicia).

La startul acestei etape a lipsit şi belgianul Tom Boonen (Quick Step) care a renunţat şi el la Turul Spaniei pentru a se pregăti pentru Campionatele Mondiale de la Varese.

Clasament etapa 18

54 ERVITI, Imanol ESP GCE 3:53:17
78 ROCHE, Nicolas IRL C.A m.t.
116 HERRERO, David ESP XAG a 1
185 KIRYIENKA, Vasili BLR TCS a 5
6 KROON, Karsten NED CSC a 10
169 VAN AVERMAET, Greg BEL SIL a 13
134 FRANZOI, Enrico ITA LIQ a 13
141 BETTINI, Paolo ITA QST a 13
174 GRIVKO, Andriy UKR MRM a 13
10º 29 RUIZ SÁNCHEZ, José ESP ACA a 20

Clasament general

31 CONTADOR, Alberto ESP AST 73:54:38
33 LEIPHEIMER, Levi USA AST a 1:17
1 SASTRE, Carlos ESP CSC a 3:41
111 MOSQUERA, Ezequiel ESP XAG a 4:35
155 GESINK, Robert NED RAB a 5:49
51 VALVERDE, Alejandro ESP GCE a 6:00
58 RODRÍGUEZ OLIVER, Joaquín ESP GCE a 6:11
85 MARTÍNEZ, Egoi ESP EUS a 8:56
66 MONCOUTIE, David FRA COF a 9:32
10º 109 ZAUGG, Oliver SUI GST a 10:01

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.