C.S. Voința București a luat ființă în anul 1958, sub patronajul Cooperativei Meșteșugărești. Obiectivul acestui club este practicarea sportului de masă și de performanță. Încă de la început, secția de ciclism a reușit îndeplinirea obiectivelor de performanță reușind să cîștige un număr important de titluri de campioni naționali (peste 150) și balcanici, precum și competiții internaționale, atât cu echipa de club cât și cu sportivi aflați în componența lotului național, atât la nivel de seniori cât și la juniori.
De asemenea a organizat 38 de ediții ale Cupei Voința, competiție pe șosea desfășurată la noi în țară, cu participare internațională, cea mai recentă ediție desfășurându-se în anul 1995.
Dintre sportivii de top ai secției se numără nume precum: Ion Braharu, Simion Anton, Ion Stoica, Ciocan Constantin, Ion Drăgan, Victor Cohonciuc, Cristian Neagoe, Olimpiu Cellea, Gabriel Neagoe, Nicolae Plugaru, Anton Plugaru, Ovidiu Mitran, George Manu, Dan Diaconu și mulți alții. Datorită seriozității și talentului, dublate de eforturile făcute de C.S. Voința, seriile de succese au continuat si continuă prin generațiile mai tinere, unde sportivi precum Hurduc Dan, Hurduc Cătălin, Goga Traian, Hortea Cosmin, Petculescu Mike au contribuit la obținerea celor peste 350 de medalii naționale din palmaresul clubului, în special în cadrul probelor de șosea și velodrom.
Pe lângă obiectivele de performanță, C.S. Voința își propune să încurajeze tinerii să practice sportul de masă, luptând astfel împotriva unor fenomene negative în rândul tinerilor precum sedentarismul, abuzul de băuturi alcoolice, consumul de droguri și integrarea în anturaje nocive.
Clubul C.S. Voința organizează înscrieri pentru secția de ciclism zilnic, doritorii fiind recomandat să aibe vârsta cuprinsă între 12 și 16 ani. Sediul C.S. Voința: Șoseaua Pipera, numărul 38, Sector 1 (în spatele stației de metrou Aurel Vlaicu) sau relații la numărul de telefon 0720 822 933 sau 021 745 5 130, numere aparținând domnului profesor Neagoe Gheorghe. La selecție, doritorii se pot prezenta și fără bicicletă, urmând a primi din partea clubului una. Pentru a veni în sprijinul sportivilor selecționați, clubul va pune la dispoziția lor echipamentul, bicicleta si cele necesare desfășurării antrenamentului și participării la competiții. Programul de antrenament se va stabili în funcție de programul școlar pentru a nu perturba activitatea școlară. Nu se percep nici un fel de taxe lunare.

20 COMMENTS

  1. Bravo lor! Imi place ca nu percep taxe. Poate se va revigora o data si la noi ciclismul, ca-n vremea Cursei Pacii…

  2. am vorbit la telefon personal cu domnul profesor Neagoe (este o placere sa convorbesti cu el)si indemn pe toti care iubesc ciclismul sa-si indrepte pasii spre acest sport.succes.

  3. pe plugaru il stiu…pe neagoe la fel…pe gabriele negoe de asemenea,niste valori incontestabile scoase la rampa de profesor!!!club de referinta!!

  4. off ..dc neaparat 12 -16 ani……o limita mai mare nu se poate……eu am 18 ani si imi doresc din tot sufletul sa pot sa ma inscriu….imi pare rau k am dat asa de tarziu peste site.ul asta ca sa pot afla mai multe …….si ca nu ma influentat nimeni mai mult in adolescenta …..acum presupun ca e prea tarziu?

  5. Offf. chear tre neaparat sa am intre 12-16 ani… ?eu am 18 si imi doresc foarte mult asta.
    De cand sunt mic imi place bicla. . :((
    Offf. asa tarziu am gasit site-ul….

  6. si celelalte cluburi sa-i urmeze, criza este un moment prielnic ptr renasterea acestui sport.

  7. Cine stie vreun club tot din Bucuresti? dar care sa accepte inscrierile si pentru persoane de 22 de ani

  8. nu e vremea pierduta

    se pot obtine performante usor pana la 35 ani
    sunt sportivi care au reusit sa ramana in top si la 40 de ani

    decat sa va para rau ca nu v-ati inscris mai bine va inscrieti ca nu aveti ce pierde

  9. Imi doresc foarte mult sa ajung sa ma inscriu, cu toate ca am 18 ani ( dar daca dai si o proba, cine stie!!)

  10. Buna ziua, mai intai sa ma prezint, ma numesc Strat Ionut Eugen, sunt din Bacau. Am si eu o intrebare. Cu cine as putea lua legatura care sa-mi poata raspunda la o intrebare. Astept un raspuns pe mail sau pe nr de telefdon 0744838383. O zi buna

  11. Doar copii,seniori nu primiti,am peste 30 si as vrea sa fac ciclism stradal.Am fost inscris la Victoria in incinta lui Dinamo Bucuresti 1 an prin anii ’90.Astept un raspuns daca am vreo sansa. Multumesc.

  12. kum as putea sa ma inscriu,pe cine trebuie sa contactez,,daca ma poate ajuta cnv scrietimi la id-ul kornel_77

  13. Buna seara , eu acum 1 saptamana m-am inscris la club sunt la categoria junior-mare , am 17 ani jumate si nu a fost nici o problema !

  14. Sportivi de top “Gabriel Neagoe” :))) Nostim! E baiatul antrenorului si atat, …dar sportivi buni au fost multi altii, pe care nu ii vad pomeniti.
    De ciclism va puteti apuca si dupa 20 de ani. Sunt oameni care au fost campioni la 40 de ani. Timp este; tragere de inima va trebuie.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.