Gino Bartali,care a decedat în luna mai a anului 2000 la vârsta de 85 de ani, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi rutieri, una dintre ultimele persoane care mai puteau povesti cum arătau cursele în perioada interbelică, când în Turul Franţei bicicletele aveau o singură viteză, cicliştii îşi purtau baieurile pe umeri şi traseele din munţi nu erau altceva decât drumuri forestiere pline de pietre şi noroi.

Într-o carieră întreruptă de al doilea razboi mondial, Bartali a luptat împotriva a trei generaţii de campioni, începând cu Learco Guerra şi Andre Leducq, după aceea împortiva lui Coppi şi a lui Bobet, şi a încheiat o cariera extraordinară atunci când Jacques Anquetil îşi făcea auzit glasul.

Bartali s-a născut la Ponte a Enna, lângă Florence, în 18 Iulie 1914. După o carieră promiţătoare la amatori a trecut la profesionism în 1935 şi a reuşit să se facă cunoscut foarte rapid: o etapa în Turul Italiei şi primul din cele şapte titluri de cel mai bun căţărător pe care avea să le câştige în carieră, Cupa Bernocchi, al doilea în campionatul Italiei, al doilea în Tour of Romagna, locul trei în Turul Lombardiei. Anul urmator victoriile au fost răsunătoare: a câştigat Turul Italiei, Turul Milanului, Turul Lombardiei. Anul 1936 a fost totuşi un an trist pentru Gino. Dupa un accident care a avut loc într-o cursa fratele său a murit si Gino a vrut să renunţe la ciclism. Aici îşi are rădăcinile şi adânca sa credinţă în religia catolica, care avea să îi aduca nick name-ul de “Gino the pious”(Gino cel credincios). În 1937 se simte pregătit pentru a participa prima oara la Turul Frantei. A fost un trimf parţial, a câştigat o etapă şi a câştigat tricoul galben dar a avut un accident în timpul unei etape fiind nevoit să se retragă. In 1938 Bartali a renunţat la tot pentru a fi în forma la Turul Frantei. A renunţat la Turul Italiei deşi era favorit ţi putea să câştige aceasta competiţie foarte uşor. Eforturile sale au fost răsplătite cu o victorie extraordinară împotriva belgienilor Vervaecke şi Wissers.

Sosirea lui Fausto Coppi

1939 a fost anul dominaţiei complete a lui Bartali: Milan – San Remo, Turul Lombardiei, Turul Piedmontului şi Turul Toscanei, contratimpul pe echipe din Turul Milanului, 4 etape câştigate în munţi în Turul Italiei. În Turul Piedmontului l-a întâlnit pentru prima oara pe ciclistul de care destinul sau avea să fie legat în mod inexplicabil, Fausto Coppi. Întâlnirea a avut loc în 4 Iulie. Coppi care nu avea înca 20 de ani şi alerga fără o echipa care să îl susţina a evadat cu 40 de kilometri înainte de sosire. Pentru un timp părea că victoria o să fie a lui dar Bartali era în culmea carierei şi a reuşit să recupereze,  ajungând-ul pe tânărul ciclist împreună cu Cesare Del Cancia, Adolfo Leoni şi Olimpio Bizzi. Sufocat de presiunea creată de aceşti monştrii sacri Coppi a cedat terminând totuşi pe un elegant loc trei în cursa câştigată la final de Gino. Pe velodrom, la finalul cursei, Bartali a mers la tânărul necunoscut şi l-a felicitat: ”bravo, ai pedalat extraordinar”. În aceeaşi seară Coppi a mers cu multă îndrăzneală la hotelul unde era cazat Bartali şi echipa sa şi a reuşit să îi convingă pe aceştia să îi ofere un contract pe anul următor. Era secundul lui Gino Bartali .
Prima cursă importantă la care cei doi au participat împreuna a fost Turul Italiei 1940. Lucrurile nu au mers bine pentru Bartali care a căzut şi a suferit o accidentare chiar la începutul turului. Coppi în schimb a pedalat puternic şi cu ajutorul lui Bartali a câştigat turul. ”Publicul italian este înebunit de talentul acestui tanar” scria Gazzetta della Sport. Când rivalitatea dintre cei doi a fost reaprinsă, în 1946, aceasta a fost de o ferocitate nemaivazută până atunci în sport.

Anii de dupa război

Primul sezon de curse de după razboi a luat startul în anul 1946. Bartali a locuit pe timpul razboiului în Italia în timp ce Coppi, care în 1942 a realizat un nou record al orei în condiţii destul de bizare, a petrecut 18 luni în Africa ca şi prizonier de razboi. Hotărât să recupereze timpul pierdut, Coppi a facut antrenamente serioase la începutul anului 1946 şi a câştigat după o cursă legendară în clasica Milan –San Remo. Bartali a fost extrem de nervos dupa acea înfrangere şi răspunsul nu avea să întârzie. În campionatul oraşului Zurich cei doi rivali au fost din nou la înălţime dar de data aceasta Bartali a câştigat la sprintul final. În cursa următoare a fost din nou rândul lui Coppi, în Giro di Romagna.

A urmat Turul Italiei…
A fost o cursă dramatică, cu Bartali câştigând un mic avantaj dupa o evadare puternică în etapa de la Naples. În Dolomiţi Coppi era din nou în formă şi cei doi au dus o luptă sălbatica. Bartali avea 4 minute în faţa lui Coppi. În ziua urmatoare Coppi a atacat din nou dar după o cursă de urmărire care a durat 150 de kilometri Bartali a reuşit să îşi păstreze poziţia de lider cu un avans de 2′ 46″. Ar fi trebuit să fie destul dar în ultima etapa de munte Bartali a făcut pană cu doar 30 de kilometri înainte de final. Coppi a atacat imediat. Acum toţi ochii erau pe ceas, treizeci de secunde, un minut, un minut şi jumătate. La final Bartali a ajuns cu o întârziere de 1′ 59″ dar a păstrat tricoul de lider, având un avans de doar 47 secunde. A fost al treilea Giro câştigat de Gino Bartali.
Următoarele doua sezoane au fost extraordinare. Cei doi erau într-o lupta continua. Bartali a câştigat de doua ori în Turul Elvetiei, o dată în Milan – San Remo şi, senzaţional, Turul Franţei în 1948, la 10 ani de la prima victorie în această competiţie (este singurul ciclist care a reuşit să câştige TDF la o diferenţă de 10 ani). Coppi a răspuns cu victorii în Turul Lombardiei, în Marele Premiu al Naţiunilor şi în Turul Italiei din 1947.
Rivalitatea lor a împărţit Italia în doua: Bartali, conservator, religios, un produs al vechii şcoli, era venerat în zonele rurale din sud. Coppi, mai vorbăreţ, un inovator care a introdus metodele moderne în ceea ce priveşte dieta şi antrenamentul controlat în ciclism, era eroul celor care locuiau în zonele urbane , puternic industrializate, din nord.

Sfârşitul unei ere.

1949 a fost anul în care a început sfârşitul erei Bartali, atunci când Coppi era ajuns în vârful carierei sportive. Cei doi s-au ciocnit prima dată în Turul Italiei. O luptă desprinsă parcă din poveştirile lui Homer, cu Coppi în rolul lui Ahile şi Bartali în cel a lui Hector. Copi a fost cel care a învins, lăsând să se aştearnă praful peste pluton după o evadare solitară peste Cols de Larche, Vars, Izoard, Montegenèvre şi Setrières. Bartali a terminat al doilea în acea etapă şi tot al doilea la final dar la 20 de minute de Coppi, noul”Campionissimo.” În Turul Frantei din 1949 cursa se mai alerga înca pe naţiuni, numai diplomatia managerului echipei Italiei, Alfredo Binda, a reuşit să îl menţină pe Coppi în cursă, după ce acesta pierduse timp preţios în primele etape. ”Nu este un om facut pentru TDF” scria Jacques Goddet. Totuşi în Alpi imposibilul se produce. Cei doi rivali au pedalat împreuna pentru a câştiga. Cand Coppi a facut pană pe Izoard, Bartali a aşteptat. Când Bartali a facut pană pe o coborare Coppi a facut la fel. Pe ultima catarare, la Briançon, Coppi îi permite lui Bartali să câstige de ziua lui de nastere (împlinea 35 de ani). Bartali a câştigat atunci ultimul tricou galben în Turul Franţei. În ultima etapă de munte Bartali a facut pană cu 25 de kilometri înainte de final şi Coppi a câştigat Turul Franţei 1949.

A fost ultima luptă grandioasă a marelui Bartali, cunoscut de atunci ca “Il vecchio”. Se va întoarce în Turul Franţei de încă patru ori , ultima oară în 1953. S-a retras în sezonul urmator la vârsta de 39 de ani, cu un palmares formidabil. A câştigat 158 din cele 836 de curse la care a luat startul. După 60 de ani rămâne o figură legendară a ciclismului italian.

Gino Bartali, IL PIO, IL VECCHIO, un erou din vremuri trecute.

1 COMMENT

  1. Batranul Gino Bartali spunea: ” Ciclismul e un sport in care satisfactiile vin greu si dupa multa munca. Intr-o cursa pleaca o suta si doar unul castiga. Cand esti hotarat sa faci ciclism, trebuie s-o faci cu seriozitate, ca si cum te-ai duce sa studiezi la Universitate. Fiecare cursa e un examen, un examen neanchipuit de greu.”

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.