Sâmbătă seara, în cadrul galei naţionale de decernare a premiilor sportive organizată în sala Sant Jakobshalle (Basel), ciclistul Fabian Cancellara (CSC Saxo Bank) a fost ales cel mai bun sportiv al anului 2008 din Elveţia.

Campionul olimpic la proba de contratimp de anul acesta de la Beijing a câştigat cursa cu 33% din voturi în faţa tenismenului Roger Federer, care a primit doar 27% din voturi.

„E o onoare deosebită pentru mine – a declarat Cancellara, iar să câştig în faţa lui Federer e o mare realizare. Roger este unic, nu sunt mulţi de calibrul lui în lume. Am avut un sezon foarte bun, aşa că speram să am o şansă, dar în ultimul timp începusem să am dubii”.

Anul trecut situaţia a fost exact invers, Cancellara l-a succedat pe Federer la număr de voturi, însă de data aceasta, cele 10 victorii ale ciclistului elveţian din acest sezon, printre care şi Milano-Sanremo, Tirreno-Adriatico, 2 etape în Turul Elveţiei, au reuşit să întoarcă voturile de partea sa.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.