“Un talent de excepţie în ciclism. Cine-l ajuta să ajungă candidat olimpic” Aşa începea un articol scris de cunoscutul jurnalist român Hristache Naum în 10 mai 1979






– Ion George cum ţi se pare primăvara aceasta?(Tănarul cu ochi vii, jucăuşi, cu mustaţa ce se chinuie sa mijească. ne priveşte, prea serios pentru vârsta lui).

În general, capricioasă. Pentru mine ea este pragul spre cel mai greu sezon din viaţă.

– Chiar aşa? Crezi ca nu vor mai fi şi altele, încă şi mai grele?

Drept să vă săpun, nu pot să mi le închipui. În vara aceasta trebuie să îmi susţin examenul de intrare la facultate. În zilele călduroase vreau să mă impun ăn faţa selecţionerilor olimpici, deci să fac nu numai cele mai bune rezultate din cariera de până acum, ci să realizez creşteri care să impresioneze.

– Vei reuşi Ion George?

Dacă n-aş avea o rază de speranţă nu m-aş aăuca de muncă. Un Sisif, chiar şi modern, ramâne oricum un simbol al muncii zadarnice.

Ne place baiatul acesta de 19 ani, bucureştean get-beget, elev în ultima clasă a Liceului industrial electro-energetic nr.4, nu prea înalt(1,68 m) dar robust (68 kg), şprinţar la minte şi un mare talent al velodromului românesc, poate cel mai mare din câte a avut ciclismul nostru. Junior încă el a egalat recordul ţării la viteză + cu 11,3 s – şi a ajuns în finala seniorilor. Despre isprăvile sale printre juniori este inutil să mai vorbim, în condiţiile în care i-a ingenuncheat pe cei mai mulţi dintre seniori. Are o frecvenţă uluitoare, simţul cursei şi isteţimea necesară pentru a prinde repedecalea spre toate tainiţele probei denumită “regina velodromului”

– Ţi-ai făcut vreun model printre marii aşi ai vitezei? Morelon, Trentin, Pakhadze, Sercu?

Mi-e rusine să vă mărturisesc, dar n-i cunosc pe nici unul dintre ei…

Am uitat că este şi foarte tânăr şi lipsit de experienţă. Proba sa se învaţă îndeosebi în concursuri şi el apucă să iasa de două-trei ori pe an în lume, şi atunci numai pentru câte un concurs

Prof. Dan Budişteanu, cel care acum 10 ani i-a deschis lui George uşa ciclismului şi îl plimbă, de atunci, prin grădina sa minunată, este preocupat de calendarul competiţional, de îmbinarea programului de învăţătură cu cel competiţional, de găsirea unei biciclete pe măsura elevului său. Am discutat si cu el despre viitorul acestui puşti.

– Nu credeţi că ar răzbi mai uşor prin proba de 1.000 m cu start de pe loc?

Ba da, răspunde profesorul de la Clubul sportiv şcolar nr.2. De aceea am şi făcut multă forţă în iarnă, iar acum îl antrenez pe sosele pentru rezistenţă. Îl cred capabil anul acesta de un rezultat între 1:09 şi 1:10 pe “mie”, iar în sezonul viitor de o performanţă în jur de 1:07…

Pretenţioase obiective, mai ales când calendarul internaţional este încă incert iar baiatul acesta pleaca dimineaţa din Berceni si face ocolul Bucureştiului(scoală, velodromul DInamo, Slubul sportiv de pe str. Avrig, sala de forţă de lângă Elecroaparataj), sosind seara acasa, să doarmă fără vise.

Viitorul acestui mare talent ar trebui să intereseze toţi factorii care poartă grija performanţei sportive româneşti. Este singurul ciclist, la această oră, care îndreptăţeşte speranţele velodromului, este singurul pe care îl vedem capabil să ajungă printre aşii ciclismului de pistă amator. Cine îl va ajuta însă să şi escaladeze Everestul performanţei? Clubul sportiv şcolar nr.2 face totul, dar poate prea puţin în materie de calendar sportiv si material sportiv de mare fineţe; federaţia încearcă câte ceva, dar parcă este prea subjugată de probele de fond; iar cluburile mari, care îl vor prelua în curând pe George, aşteaptă să vadă “cam câte parale face”, cm ce şanse are să aducă ceva lauri care să se adauge la cununa de pe firmă. Pâna atunci timpul trece. trece în defavoarea lui Ion George, în defavoarea ciclismului nostru.

Hristache Naum

2 COMMENTS

  1. Foarte frumos articolul despre Ion George.Il cunosc pe George datorita faptului ca a fost coleg cu fratele meu Iulian la clubul Dinamo.Parca iti pare rau ca nu a avut conditii de antrenament egale cu ceilalti competitori din tarile vestice.

  2. Am fost colegi la clubul Dinamo in echipa de pista,inclusiv la lotul national de velodrom unde nu eram decat 7 sportivi talentati.Eu am ajuns acolo de la CSS 1 cand am terminat junioratul.Nea Mircea Mihailescu antrenorul nostru avea grija sa ne oboseasca toata ziua.Dar totul a fost cu folos.Multumim clubului Dinamo si statului Roman ptr conditiile create sportivilor pe vremea aceea.Datorita sportului pe care l-am facut am avut ce invata chiar si pentru viata de zi cu zi !

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.