Lance Armstrong se întoarce în lumea ciclistă. Vor curge râuri de cerneală pe marginea acestui subiect. Noi o sa încercăm prin acest articol să facem o comparaţie între Lance şi un ciclist care a facut istorie şi care nu este atât de cunoscut de publicul de astăzi, Anquetil. O să căutăm asemănări, diferenţe dar mai ales o să vedem ce au realizat cei doi. Deşi au concurat în perioade diferite o să fiţi uimiţi când o să vedeţi câte lucruri au în comun cei doi.



Jacques Anquetil – era recunoscut pentru stilul său “fluid” de a pedala şi pentru abilitatea sa de a câştiga  la TT (parcă sună cunoscut).

Cum spuneam, cei doi au concurat în perioade diferite şi acest lucru ar face în mod obişnuit comparaţia destul de dificilă. Foarte interesant însă, există multe asemănări între Jacques Anquetil, primul om care a câştigat de 5 ori Turul Franţei, şi Lance Armstrong, de 7 ori câştigător al aceleiaşi competiţii.
Anquetil a fost omul care a introdus noi tehnici în contratimp. Poziţia lui aerodinamică a fost o revelaţie pentru lumea ciclistă. Modul în care pedala , acţionând cu o uşurinţă incredibilă angrenaje mari, a devenit legendar. Când lua startul în TDF “maître Jacques” îşi planifica cursa cu grijă şi contratimpul era locul în care câştiga foarte mult timp faţă de adversari. Nu era atât de bun pe munţi, dar avea o voinţa de fier şi îşi împingea organismul la limită. Reuşea să se “agaţe” de adversari şi să nu piardă timp.

Lance Armstrong este şi el un specialist în contratimp. A folosit şi el de multe ori avantajul timpului câştigat în TT pentru a-şi asigura victoria. În munţi urca alături de cei mai buni şi a câştigat de multe ori etape foarte grele. Trebuie spus ca în perioada în care concura Anquetil erau câţiva căţărători extraordinari; Federico Bahamontes (vulturul din Toledo) sau Charly Gaul ( Îngerul Munţilor). Aceştia doi erau de neînvins în etapele montane.












Pregătire

Este un capitol la care Anquetil şi Armstrong au fost ca două picături de apă. Plănuiau cursele cu meticulozitate. Anquetil a fost un “pionier” în arta pregătirii curselor. Mergea înainte de fiecare etapă( mai ales în cele de contratimp) şi nota absolut totul; curbele, în ce viteză să abordeze anumite porţiuni, etc. Nici un detaliu nu era lăsat la voia întâmplării iar în timpul cursei executa planul perfect şi câştiga cu un avans uriaş.

Armstrong a ridicat aceste concepte la un alt nivel. El se pregătea un an întreg pentru TDF. Parcurgea fiecare etapă încă din primăvară (cele de munte de mai multe ori). Această strategie a fost adoptată ulterior şi de principalii lui adversari.

Show Me The Money.

Amândoi au câştigat bani din ciclism. Anquetil chiar a recunoscut că banii îl atrag foarte mult şi acesta era un motiv pentru care participa la curse. Primea cca. 300$ pentru a participa la o cursă şi a câştigat aproximativ 70.000$ pe an în timpul carierei sale, care a durat până în 1969. Ca să vă faceţi o idee cât însemna această sumă vă pot spune că salariul mediu anual era atunci de 1.500$. Armstrong a facut milione de dolari în fiecare an. Comparativ cu Anquetil, care făcea bani mai ales din cursele la care participa, Armstrong a câştigat foarte mult din reclame. Lumea ciclismului a suferit schimbări majore din vremea lui Anquetil. Acesta declara :” Este foarte greu pentru mine . Încep pregătirile în luna Februarie şi particip la curse cam 5 zile pe săptămână, până în Octombrie. În August şi Septembrie(dupa TDF) particip zilnic la curse. Parcurgem noaptea uneori şi 800 de km pentru a ajunge de la o cursă la alta. Cursele sunt atât de dese încât nu mai există antrenamente, cursa în sine este un antrenament.” Diferenţa este foarte mare aici. Armstrong avea un singur obiectiv, Turul Franţei. Restul timpului se pregătea pentru acest eveniment.

Echipamentul – bicicletele.

Am văzut că au existat multe asemănări în ceea ce priveşte pregătirea meticuloasă pentru contratimp. Atunci când vine însă vorba de biciclete cei doi nu se potrivesc deloc. Anquetil aproape că nu se interesa de bicicleta lui. Avea un mecanic care făcea toata treaba. Armstrong în schimb este extrem de implicat în dezvoltarea noilor tehnologii şi studiază tot timpul poziţia pe bicicletă, dimensiunile şi unghiurile cadrului, pentru a obţine avantaje în cursă.

În spatele fiecărui mare campion există un mare rival.









Poate cele mai cunoscute rivalităţi din istoria ciclismului au fost cele dintre Anquetil şi Raymond Poulidor în Franta şi Fausto Coppi şi Gino Bartali în Italia. Coppi şi Bartali au înebunit Italia şi au împărţit ţara în două (două jumătăţi aproape egale care îi susţinea pe cei doi).
În cazul lui Anquetil şi al lui Poulidor majoritatea francezilor erau înebuniţi după Poulidor. Pou – Pou, aşa era alintat ciclistul care nu a reuşit să câştige niciodată un TDF. A fost de trei ori pe locul doi şi de cinci ori pe locul trei. Anquetil era perceput ca o persoană rece şi arogantă. Nu reuşea să se “conecteze” la sufletul publicului oricât de mult ar fi vrut şi oricât de multe curse ar fi câştigat. Cunoscut ca “ eternul loc doi”, Poulidor a fost adorat de o naţiune care întotdeauna îl admiră pe cel care ajunge pe locul secund.
De câte ori Anquetil era în aceeaşi cursa cu Poulidor părea obsedat de acesta. În curând o să publicăm un articol despre cursa Paris – Nice din 1966. Atunci Poulidor a pedalat cu disperare, sperând să îl învingă pe Anquetil. Nu a reuşit, dar se spune că acea cursă a fost una dintre cele mai frumoase din istorie. Este un model de luptă între doi adversari extraordinari.

Desi rivalitatea dintre Armstrong şi Jan Ullrich nu a fost atât de intensă ca cea dintre Anquetil şi Poulidor, Armstrong l-a considerat tot timpul pe Ullrich principalul său adversar. Au fost câteva momente memorabile în care am văzut lupte extraordinare între cei doi. Rămâne în istorie etapa în care Armstrong s-a prefăcut că este obosit şi a revenit pe căţărarea de la Alpe d’Huez unde, după ce a aruncat o privire scurta în ochii adversarului, a atacat cu sălbăticie câştigând etapa.
De câte ori îi vedeam pe cei doi în etapele de munte erau unul lângă celălt. Cu feţele de piatră, pentru a nu arăta nici un semn de slăbiciune, dar cu transpiraţia şiroind, cei doi au făcut spectacol. Din păcate pentru Jan el poate fi comparat cu Poulidor. Deşi a câştigat un TDF el nu a reuşit niciodată să îl învingă pe Armstrong.

Şi în final ce este cel mai important…
Atât Anquetil cât şi Armstrong au fost doi oameni care posedau acel ”killer instinct” care îi face pe marii campioni să câştige. Pentru ei victoria era singura variantă. Deşi atât Poulidor cât şi Ullrich aveau capacitatea fizică necesară pentru a-i învinge pe adversarii lor ei nu au avut niciodată aceea mentalitate de “hunt and kill” de care beneficiau cei doi care au rămas în istorie pentru realizările lor.

Dacă pe Anquetil îl mai putem vedea doar în materiale documentare (a plecat dintre noi în 18 Noiembrie 1987) pe Lance Armstrong îl vom vedea în 2009 pe şosea. Nu se ştie încă cine va fi adversarul lui principal, dar odată cu revenirea lui lumea ciclismului va fi zdruncinată din nou. Dacă va fi bine sau rău o să vedem la sfârşitul lui 2009.

10 COMMENTS

  1. Da, pot sa spun Anquetil = Armstrong, din punct de vedere fizic , psihic , tactic; dar din pacate exista diferenta mare intre biciclete. Niciodata nu putem compara, ca performanta , bicicleta folosita de Anquetil si TREK-ul lui Armstrong.

  2. Daca in anul 1961 intr-o proba de contratimp individual, Anquetil a acoperit distanta de 100 km cu o medie orara de 43,591km/h, as fi foarte curios sa vad ce medie orara ar scoate Armstrong pe aceiasi distanta, folosind bineanteles, bicicleta lui Anquetil?!

  3. Anquetil acest “gigant al soselei “a scris in ” Je suis comme ca “: Daca eu tin ” trena “la 30 de ani trecuti – asta se datoreaza si unui alt principiu pe care l-am respectat cu sfintenie. E vorba de alegerea judicioasa a curselor, de stabilirea programului. Pentru “a dura ” in meseria noastra, pentru a te mentine cat mai multa vreme in sa, trebuie sa-ti dozezi eforturile cum se dozeaza substantele la farmacie, sa fii un “farmacist al bicicletei.”

  4. Eu tata am fost inebunit dupa Jan! Eram ata de disperat sa-l vad ca-l bate macar odata pe americanul ala incat in anul 2003, cand a fost cel mai aproape sa-l bata pe american, era sa arunc televizorul pe geam! Asta e insa! Oricum am jurat ca daca americanul mai castiga si in 2009 nu ma mai uit la ciclism toata viata!
    Nu cred ca acesta nu se dopa!!! Este imposibil!

  5. S-a dopat deja ; chiar la unu’ din tururi a fost gasit pozitiv…..dar a scapat si lucrurile au mers mai departe.

  6. La ce te referi cand spui ca la unul dintre tururi a fost gasit pozitiv?
    Care este acel tur? Ce an?

  7. Cotidianul L’ Equipe a anuntat in 2005 ca s-au descoperit urme de EPO in sangele americanului la probele de sange prelevate la editia din 1999 a Turului Frantei.

  8. Si de cand a ajuns L’ Equipe o publicatie in care eu trebuie sa am incredere. Azi maine imi citezi si din Cancan si trebuie sa te cred pe cuvant.

    A existat o declaratie oficiala a celor de la UCI care sa il acuze pe american? Au existat sanctiuni?

  9. Numai un naiv ar putea sa creada ca rutierul american nu s-a dopat pe parcursul celor 7 tururi ; atata timp cat dopajul numai este o noutate in ciclismul profesionist de azi… si ca tot azi orice este posibil.

  10. Hei, ovidiu!
    Zadarnic ai tinut cu dopatu’ asta de lance, iata, acum singur a marturisit cat de ”sportiv” a fost pe tot parcursul carierei sale.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.