Cine era interesat de Roger Walkowiak, un rutier francez modest, la startul din 1956 a deja faimosului Tour de France? Nimeni. Acest necunoscut urma însă să scrie o pagină extraordinară în cartea atât de frumoasă a istoriei ciclismului.





Roger şi mai cum…?

Favoriţii în Turul Frantei 1956 erau Charly Gaul, Jean Brankart, Stan Ockers, Frederico Bahamontes, Gastone Nencini şi Raphaël Geminiani. Roger Walkowiak, care terminase pe locul 57 în 1951 şi pe locul 47 în 1953, era doar unul dintre oamenii necunoscuţi din plutonul celor despre care se credea că participă doar pentru a ajunge la final, la Paris.

Primul tricou galben.

Turul Frantei 1956 a început, aşa cum specialiştii anticipau, cu victoria lui André Darrigade, un rutier extrem de rapid. A pierdut tricoul galben după două zile, în faţa lui Gilbert Desmet, dar a reuşit să îl câştige din nou în etapa a 4 – a, de la Caen. Avea să poarte tricoul de lider până în etapa a 7 – a, de la Lorient la Angers. De la startul acelei etape totul avea să se schimbe.

În timp ce favoritii se supravegheau reciproc un grup de 31 de rutieri au evadat. Plutonul nu a reacţionat şi grupul celor evadaţi a ajuns la Angers cu un avans de 18’46”. Alessandro Fantini a câştigat etapa iar tricoul galben a ajuns pe umerii lui… Roger Walkowiak.

La început nu îi venea să creadă dar târziu în noapte, când a rămas singur în cameră, a îmbrăcat tricoul galben din nou şi a început să se admire în oglindă. Atunci a realizat probabil ce câştigase. A luat o hotarare în acea noapte, să apere acest tricou galben căt de mult poate.
În acest timp nimeni nu îşi făcea probleme în legătură cu acest fost muncitor care conducea în clasamentul general. Toţi erau siguri că Alpii vor fi de netrecut pentru el.

Etapele decisive.
Team managerul lui Walkowiak, Ducazeaux, l-a avertizat pe Roger că va fi foarte greu să păstreze tricoul de lider în toate etapele urmatoare şi că ar fi mult mai bine dacă ar pierde locul întâi în clasamentul general pentru moment si să încerce să ajungă în frunte când cursa va fi mai aproape de final. Roger Walkowiak a ascultat de sfaturile acestuia. A pierdut tricoul galben în etapa a 10 – a în faţa lui Gerrit Voorting. În Pirinei tricoul a fost câştigat de belgianul Jan Adriaenssens, care a trebuit la rândul său să cedeze poziţia de lider în etapa a 15 – a, cu finalul la Aix-en-Provence, danezului Wout Wagtmans.

Au venit apoi Alpii…şi etapa 18, Torino – Grenoble.

Charly Gaul, care pierduse foarte mult timp în etapele de plat, avea un singur scop, să devina King of the Mountain ( la final a reuşit, câştigând cu doar 1 punct în faţa lui Bahamontes). Gaul a lansat un atac furibund foarte devreme cauzând un dezastru în spatele sau. Wout Wagtmans a pierdut 16 minute şi poziţia de lider. Tricoul galben se întorcea pe umerii lui Roger Walkowiak, care pierduse doar 8 minute în faţa lui Gaul.

Cu doar 4 etape înainte de final Roger începe să realizeze ce se întâmplă: poate câştiga Turul Frantei! A rezistat fără probleme atacurilor timide care au urmat şi a sosit în 28 Iulie, în Parc des Princes, cu tricoul galben încă pe umeri. Câştigase Turul Franţei!

După victorie.

Foarte curând presa a început să minimalizeze victoria lui Roger Walkowiak. Au aparut articole în care se spunea că a căştigat doar datorită faptului că existau disensiuni între membrii echipei Franţei, deoarece Gaul şi Bahamontes au fost concentraţi să câştige trofeul pentru cel mai bun căţărător, deoarece alţii se concentrau doar pe câştigarea competiţiei pe echipe, deoarece…….
Au fost zeci de articole care încercau să îl prezinte pe Roger Walkowiak ca un “lucky winner”, care spuneau că nu a meritat victoria şi că este o pată neagră în istoria sportului ciclist şi a competiţiei din Franţa.

Roger a câştigat în acel an în faţa unor nume de legenda: Bahamontes (locul 4 la peste 10 minute), Ockers (locul 8 la peste 16 minute), Gaul, Nencini,etc. Totuşi presa a reuşit să îl distrugă şi să îl prezinte ca pe un ciclist de duzină.

Nu a fost aşa.

A meritat să câştige acel Tour deoarece a fost mai puternic, mai inteligent, mai curajos şi mai constant decat oricare dintre ceilalţi rutieri din acel an. Din acest motiv numele lui nu trebuie scris cu litere mici în Cartea de aur a Turului Franţei.

Nu trebuie să uităm numele lui Roger Walkowiak pentru că el a fost omul care a demonstrat că totul este posibil, a luptat până la capăt şi a câştigat cea mai grea competiţie ciclistă.

Epilog
Roger Walkowiak nu a reuşit să iasă la suprafaţă din “mizeria” aruncată asupra lui de presa franceză. A concurat ca şi profesionist până în 1960 când a părăsit, fără ca cineva să remarce, scena sportivă. A participat în curse de amatori până în 1962 când o accidentare gravă la cap a pus capăt carierei sale.

Roger Walkowiak început să muncească din nou şi a deschis o benzinărie, unde majoritatea clienţilor probabil nu aveau habar că erau serviţi de un mare campion.

Nu a fost ultimul mare campion ponegrit de presă. Va rămâne însă în amintirea celor care iubesc acest sport ca Roger Walkowiak, necunoscutul care a câştigat Turul Frantei 1956.

3 COMMENTS

  1. Roger e un mare campion, a dovedit ca se poate daca vrei cu adevarat 🙂 bv Roger si indiferent ce ar zice ceilati, tu esti campionul si ceilalti doar niste carcotasi fara bun simt. Roger a castigat pt ca a muncit, s-a antrenat din greu pt asta si a meritat sa castige 🙂
    Roger e mai mult decat un campion, e un exemplu pt ceilalti.

  2. Aveti mare dreptate in privinta lui Roger, un mare campion si un om care a dovedit ca se poate orice prin munca si ambitie.
    In ziua de azi ma uit cu oarecare indiferenta la Turul Frantei pentru ca stiu despre dopaj si ca orice s-ar zice ciclismul nu va mai fi la fel.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.