După dificila etapă dintre Tg. Mureș și Miercurea Ciuc, când tricoul galben a fost preluat de valorosul nostru rutier Ion Cosma, iar Dinamo 1 preluase conducerea în clasamentul pe echipe, nimeni nu credea că se vor mai produce schimbări esențiale în cele două clasamente, mai ales că penultima etapă a Cupei UCECOM era relativ scurtă și plată. Și totuși, sâmbătă după-amiază, pe un traseu de numai 107 km, un grup de 17 alergători au reușit, luptând cu vîntul puternic să evadeze și să ajungă la Brașov, în ciuda unei ploi reci, cu un avans de aproape 8 minute.

Tonul acestei evadări l-a dat Ion Ardeleanu, principalul adversar al purtătorului tricoului galben, precum și C. Baciu, polonezul J. Linde și Ion Cosma, care au țâșnit chiar din start. În urmărirea fugarilor plutonul se fragmentează și după 16 km de vânătoare, un grup de 13 alergători, printre care se afla întreaga echipă a clubului Steaua, 3 polonezi, și L. Zanoni de la Dinamo face joncțiunea cu grupul de 4 rutieri aflați în față. La trenă muncesc furibund cicliștii de la Steaua și rutierii polonezi.

Pe străzile Brașovului, grupul de 17 se fragmentează la rândul lui, rutierii pregătindu-se pentru sprintul final. Cicliștii români supraveghindu-se reciproc l-au scăpat pe alergătorul polonez M. Choinacki, care a trecut detașat linia de sosire. El a fost cronometrat cu 2.41.46. Echipa Steaua a trecut pe primul loc la general.

Ultima etapă desfășurată duminică pe ruta București – Brașov a fost calmă, deși credeam că alergătorii dinamoviști vor ataca pentru a recupera cele 22 de secunde care îi despărțeau de polonezii de la Start Varșovia, aflați pe locul secund în clasament. Dar, de-a lungul celor 167 de km am notat doar două acțiuni mai deosebite. De la Gura Belici, Gh. Moldoveanu pedalează de unul singur mai mulți kilometrii, iar la Otopeni, W. Egyed încearcă să se detașeze însă până la aeroportul Băneasa este ajuns.

Pe străzile Capitalei se produc câteva ruperi din pluton, ca în cele din urmă nenumărații spectatori masați pe trotuarele din fața Palatului Poștei să asiste la o sosire în bloc. Învingător iese I. Ardeleanu, cu doar o jumătate de roată în fața lui S. Ariton, și un grup de 40 de alergători, toți marcați cu timpul câștigătorului de 4.07.54 ore.

CLASAMENTE GENERALE

Individual

1. I. Cosma (Dinamo) 25.00.04 h

2. I. Ardeleanu (Steaua) +1.05

3. J. Linde (Start Varșovia) + 4.13

4. N. Grigore (Steaua) +5.30

5. M. Chojnacki (Start Varșovia) +6.38

6. G. Moiceanu (Olimpia) +6.38

7. J. Mikolajszyk (Start Varșovia) +6.51

8. F. Horvath (Spartacus Budapesta) +7.12

9. M. Iliev (Septemvri Sofia) +8.20

10. C. Baciu (Steaua) +8.36

Echipe

1. Steaua 75.13.40

2. Start Varșovia 75.18.03

3. Dinamo 1 75.18.25


LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.