După revenirea în sportul cu pedale a lui Armsrong şi Basso, a venit rândul lui Floyd Landis să se reîntoarcă pe scena ciclismului. Revenirea sa însă, după doi ani de suspendare nu va fi aşa uşor primită precum cea a septuplului câştigător al Turului Franţei. Landis a părasit lumea ciclismului cu imaginea şifonată în urma numeroaselor procese şi înfăţişări eşuate în faţa autorităţilor anti-doping. Depistat pozitiv cu testosteron în urma unui control efectuat în 2006, în etapa a 17-a a Turului Franţei el va fi deposedat de titlul de câştigător în favoarea lui Oscar Pereiro.

Suspendarea lui Landis a început în ianuarie 2007, în momentul în care Landis a trimis o scrisoare în care anunţa faptul că nu va mai participa la competiţii, prin urmare se apropie de sfârşit. Şansa sa de a rula într-o cursă a venit o dată cu invitarea echipei sale OUCH Pro Cycling de a participa la Turul Californiei, competiţie care se va desfăşura în perioada 14-22 februarie. Fără o echipă la fel de puternică ca acea la care rula în 2006 (Phonak), când Landis câştiga prima ediţie a Turului Californiei, ciclistul de 33 de ani are avantajul “terenului propriu”, cursa încheindu-se aproape de reşedinţa sa de la San Diego.

Floyd Landis nu are planuri bine definite pentru acest sezon şi nici nu a căutat o echipă cunoscută, după cum el însuşi declara “Nu am încercat să îmi găsesc o echipă de ProTour. Prefer chiar să concurez în SUA pentru moment, iar dacă mi se va oferi vreo oportunitate o voi lua în considerare”. Echipa sa va participa la Vuelta Mexico, Redlands, Cascade Classic şi Tour of Utah la care se adaugă câteva criterii rapide.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.