O data cu cea de-a 14-a ediţie a Marelui Premiu al Coastei Etruşcilor, Alessandro Petacchi deschide, aşa cum o face de cinci ani sezonul ciclistic în Italia. Italianul în vârstă de 35 de ani i-a întrecut pe tânărul Jacopo Guarnieri (Liquigas) şi sud-africanul Robbie Hunter (Barloworld).

Gran Premio della Costa Etruschi (Marele Premiu al Coastei Etruşcilor) a luat naştere în 1996 şi a fost inclusă în calendarul UCI începând cu anul 2002. Ideală pentru sprinteri, competiţia a avut iniţial 153 de km, prelungită ulterior la 193 km. Primii 30 de km, poartă rutierii pe un plat relativ spre nord de-a lungul coastei tireniene de la punctul de start (San Vincenzo) până în oraşul Cecina. Doar două mici ascensiuni apar la kilometrul 39 şi 79, ajungând la o modestă altitudine de maxim 275 m. A doua parte a cursei constă în două circuite de 24,3 km şi cinci ture de circuit de 10,15 km, toate pe un traseu plat, în apropierea oraşul Donoratico, unde se şi încheie cursa de o zi, pe Bulevardul Aurelia.

Anul acesta 2 evadaţi, Andrei Gryvko şi Giovanni Visconti, ambii de la ISD au fost în prim plan aproape 100 de kilometri înainte de a fi prinşi la 20 de kilometri de linia de sosire, mai ales datorită eforturilor celor de la LPR. Motivat fiind şi de faptul că în fiecare an familia face parte din audienţa, cursa desfăşurându-se la numai 100 de km de oraşul sau natal (La Spezia) Petacchi le va răsplăti eforturile trecând victorios linia de finish. Italianul Jacopo Guarnieri îi va urma, al treilea sosind Robert Hunter, a cărui echipă s-a trezit fără 21 de biciclete, furate săptămâna aceasta în timpul antrenamentelor.

Este a cincea victorie consecutive a italianului de la LPR-Farnese Vini , dar doar a patra oficială, rutierului fiindu-i retrase unele medaliile şi premii datorită depistării sale pozitive cu salbutamol pe 23 mai 2007 în etapa a 11-a a Turului Italiei, disputată între Serravalle Scrivia şi Pinerolo, pentru care a şi primit un an de suspendare.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.