Tricoul de lider în “Cursa celor două mări” a ajuns de pe umerii francezului Julien El Fares (Cofidis) pe cei ai fostului campion al Spaniei Joaquim Rodriguez (Caisse d’Epargne) în urma manşei a patra, etapa de contratimp ce a urmat răsturnând din nou situaţia, în fruntea ierarhiei generale trecând Andreas Klöden (Astana).

“Zidul” de la Montelupone, programat la finalul etapei a patra, a văzut a doua oară consecutiv acelaşi spaniol trecându-i primul peste vârf. Joaquim Rodriguez, exploatând eforturile echipelor Columbia şi Diquigiovanni de a-şi duce rutierii spre linia de sosire, va ataca decisiv în ultimii 600 de metri întrecându-l cu 6 secunde pe italianul Davide Rebellin (Diquigiovani-Androni) şi 10 secunde pe suedezul Thomas Lovkvist (Columbia -Highroad).

Etapa a însumat 171 km rulaţi între Foligno şi Montelupone, căţărarea de 1,75 km, cu înclinare de până la 21% fiind parcursă de două ori. Pe prima căţărare a zilei – Passo di Cornelli, în faţă se vor detaşa 5 rutieri care nu vor depăşi un avans de 4’30”. Pe măsură ce Montelupone apărea la orizont echipele favoriţilor au început să se detaşeze în frunte.

Hincapie (Columbia-Highroad) va conduce un grup de 25 de oameni către a doua ascensiune de pe Montelupone sacrificându-se pentru colegul său Lövkvist pe ultimul kilometru, moment în care Simoni şi Scarponi de la Diquigiovanni au preluat controlul în favoarea lui Rebellin. Lovitura decisivă va fi dată însă de Rodríguez, care a ajuns primul la linia de finish, preluând şi tricoul bleu, lui El Fares rămânându-i locul doi la general, la 6 secunde de spaniol.

Etapa de contratimp dintre Loreto şi Macerata (30 km), în care Andreas Klöden (Astana) şi-a învins rivalii, pe Stijn Devolder (Quick Step) şi Thomas Lövkvist (Columbia-Highroad) cu 20 şi respectiv 21 secunde, a adus germanului prima poziţie la general. Klöden este succedat la 6 se secunde de suedezul Thomas Lovkvist (Columbia-High Road), treapta a treia revenindu-i italianului Michele Scarponi (Serramenti PVC Diquigiovanni-Androni Giocattoli).

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.