Centenarul cursei Milano-Sanremo, a fost unul liniştit comparativ cu alte ediţii, totuşi cu un final care a uimit pe mulţi iubitori ai sportului pe două roţi. La prima participare în cursa italiană, Mark Cavendish a reuşit să treacă în grupul fruntaş peste ultimele căţărări şi l-a învins în sprintul final, cu doar un vârf de roată pe rutierul echipei Cervélo, Heinrich Haussler. Podiumul a fost completat de coechipierul lui Haussler, Thor Hushovd.

Considerată a aduce primăvara în ciclism, fiind numită chiar “La classica di Primavera” cursa dintre Milano şi Sanremo s-a născut în 1909, când după “falimentul’” cursei automobilistice Milano-Acqui-Sanremo, directorul ziarului “Gazzetta dello Sport” a fost de acord cu organizarea cursei cicliste Milano-Sanremo. Neavând loc în anii de război 1916 şi 1944, 1945 competiţia a ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 100.

Traseul a numărat 298 km, ca şi anul trecut, când parcursul a fost prelungit cu 4 km prin introducerea căţărării Le Manie (4,7 km). Startul s-a dat şi anul acesta din inima Milan-ului, din faţa Castelului Sforzesco, langă piaţa goticului Dom din Milano. În drum spre oraşul San Remo, cei 200 rutieri au mers spre sud şi ulterior au urmat riviera ligurică. Parcursul nu a adus nimic nou. Primul “obstacol” întâlnit la kilometrul 142,3 – căţărarea de pe Pasul Turchino (24 km), urmată de Le Manie la kilometrul 204. Deja cunoscutele Capo Mele, Capo Cervo şi Capo Berta au urmat la kilometrii 245,6, 250,9 şi respectiv 258,4. De aici au mai fost doar 17,5 km până la Cipressa (5,65 km lungime, pantă medie 4,1%, maximă 9%), şi ea la rândul ei plasată la doar 16 km de ultima căţărare – Poggio (3,7 km lungime, pantă medie 3,7%, maximă 8%).

11 rutieri au plecat la inceputul cursei, dar după căţărarea Le Manie numărul evadaţilor va scădea la 7. Fugarii vor rezista până pe Cipressa, unde Yuriy Krivtsov (AG2R) şi Klostergaard Larsen (Saxo Bank), ultimii rămaşi în evadare vor fi ajunşi din urmă. Spre deosebire de ultimele ediţii, în frunte s-a detaşat un grup masiv, de 40-50 rutieri. Pe căţărare Lance Armstrong (Astana) va pierde contactul cu cei din frunte, rămând în grupul al doilea. Printre puţinii rutieri care vor încerca să evite un sprint final masiv a fost Filippo Pozzato (Katusha), care a atacat pe Poggio luându-l cu el pe Davide Rebellin (Serramenti PVC Diquigiovanni-Androni Giocattoli). Vor fi ajunşi pe coborâre, cursa trecând în mâna sprinterilor.

Clasament final

1 Mark Cavendish (GBr) Team Columbia – Highroad               6h42’45” (44,420 km/h)
2 Heinrich Haussler (Ger) Cervélo TestTeam
3 Thor Hushovd (Nor) Cervélo TestTeam                                  +2″
4 Allan Davis (Aus) Quick Step
5 Alessandro Petacchi (Ita) LPR Brakes – Farnese Vini
6 Daniele Bennati (Ita) Liquigas
7 Aitor Galdos (Spa) Euskaltel – Euskadi                               
8 Enrico Rossi (Ita) Ceramica Flaminia – Bossini Docce         
9 Luca Paolini (Ita) Acqua & Sapone – Caffe Mokambo          
10 Peter Velits (Svk) Team Milram

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.