Alejandro Valverde a sprintat către prima victorie din 2009 pe căţărarea de categoria a 2-a ce a marcat finishul manşei a treia a Turului Catilla şi Leon. Levi Leipheimer (Astana) a terminat cursa la adăpostul plutonului fruntaş, păstrându-şi tricoul de lider câştigat în urma etapei anterioare de contratimp.

Cei 28,2 km ai contratimpului individual au fost parcurşi de american în 33’17”, îndeajuns pentru a prelua şefia în ierarhia generală. Colegul său, Alberto Contador, a obţinut al doilea timp, David Zabriskie (Garmin-Slipstream) clasându-se al treilea.

Etapa de astăzi a fost una rapidă, prima desprindere din pluton reuşind abia la kilometrul 91 al cursei, când vor pleca 6 rutieri. Vor atinge un avans maxim de puţin peste un minut. Dacă pe parcursul etapei, Astana va controla în mare parte plutonul, pe final frâiele vor fi preluate de rutierii de la Caisse d’Epargne, care vor impune un tempo susţinut. Rutierii evadaţi vor fi prinşi pe căţărarea de cat. a 2-a – Estación Inv. De San Isiro (1.520 m altitudine) care va marca finalul etapei, Valverde depăşindu-i pe linia de sosire, după 156,9 km pe Rubén Plaza (Liberty Seguros) şi Javier Moreno (Andalucía-Cajasur).

Clasament etapă

1 Alejandro Valverde (Spa) Caisse d’Epargne 3h28’16” (45.202 km/h)
2 Rubén Plaza (Spa) Liberty Seguros
3 Javier Moreno (Spa) Andalucía-Cajasur
4 José Alberto Benítez (Spa) Fuji-Servetto
5 Rubén Pérez (Spa) Euskaltel-Euskadi

Clasament general

1 Levi Leipheimer (USA) Astana 8h33’26”
2 Alberto Contador (Spa) Astana +16″
3 David Zabriskie (USA) Garmin-Slipstream +22″
4 Stef Clement (Ned) Rabobank +49″
5 Denis Menchov (Rus) Rabobank +55″

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.