O altă duminică însorită, o altă cursă desfăşurată în incinta Complexului Comercial Dragonul Roşu – Fundeni. “Cupa Stirom” organizată de clubul sportiv omonim şi Federaţia Romană de Ciclism şi Triatlon s-a bucurat pe prezenţa a 65 de sportivi, legitimaţi la 10 cluburi, împărţiţi pe patru categorii de vârstă: începători, juniori mici şi mari şi elite. Competiţia a dat ocazia şi amatorilor de a alerga pe traseul în lungime de 1,5 kilometri, pe care cicliştii l-au avut de parcurs în jurul Complexului Comercial Dragonul Roşu din Bucureşti.

Cei mai mici au luat primii startul, având de parcurs 4,5 kilometri (3 tururi). În frunte se vor detaşa 2 sportivi de la Bilal 2000 Constanţa, Alexandru Badea şi George Staicu, care vor încheia cursa după 8’02”. Primul sosit în spatele lor va fi Blaj Vilarion de la Stirom.

Prima treaptă a podiumului în cursa rezervată juniorilor mici va fi ocupată tot de un ciclist de la Bilal 2000 Constanţa, Ştefan Căpuşan trecând linia de sosire după 22’57”. Va fi urmat de Florin Constantin (Stirom) şi Valentin Pleşa (Conpet – Petrolul Ploieşti).

Întrecerea juniorilor mari va fi dominată de Bogdan Sotirnel (Stirom) şi Alexandru Cercel (Bilal 2000 Constanţa), care se vor desprinde în turul al 5-lea şi nu vor mai fi ajunşi până la final. Cei doi vor trece linia de finish în această ordine, fiind cronometraţi după 25,5 km (17 tururi), cu timpul de 43’06”. A treia treaptă a podiumului va reveni lui Ciprian Neagu (Stirom).

Ciprian Bălănescu a fost cu siguranţă omul întrecerii seniorilor. Timişoreanul a evadat chiar în primul tur, în turul al 9-lea ajungând la un minut avans faţa de grupul de urmăritori, format din 12 rutieri. Cu 7 tururi înainte de final Bălănescu îşi va ajunge adversarii din urmă, încheind cursa cu un tur avans, după 52’34”. Coechipierul său Mihai Varabiev va ocupa poziţia a doua, al treilea încheind cele 23 de tururi (34,5 km) Bogdan Sotirnel (Stirom).

Fetele prezente în cursă au fost Andreea Pârlea şi Crina Ionescu. Speram pe viitor la o prezenţă mai numeroasă. Ciclişti de cele mai diverse vârste şi-au dat întâlnire în proba pentru amatori, cărora li s-a pregătit un traseu ceva mai lung de data asta – 5 tururi de circuit (7,5 km). Acelaşi Basso va fi cel mai rapid, urmat ScorpionRider şi Rocky-Marian. Trecând peste spălătorii de maşini neglijenţi şi şoferii neatenţi, nici un ciclist nu a fost grav rănit, în urmă rămânând experienţa competiţiei.

Câteva instantanee din cadrul competiţiei!

Felicitări tuturor participanţilor!


Clasament începători
1. Alexandru Badea (Bilal 2000 Constanţa) 8’02”
2. George Staicu (Bilal 2000 Constanţa)
3. Vilarion Blaj (Stirom) +21″

Clasament Juniori Mici
1. Ştefan Căpuşan (Bilal 2000 Constanţa) 22’57”
2. Florin Constantin (Stirom)
3. Valentin Pleşea (Conpet – Petrolul Ploieşti)

Clasament Juniori Mari
1. Bogdan Sotirnel (Stirom) 43’06”
2. Alexandru Cercel (Bilal 2000 Constanţa)
3. Ciprian Neagu (Stirom) +2’08”

Clasament fete
1. Andreea Pârlea (C.S. Delma 2003)
1. Crina Ionescu (C.S. Olimpia)

Clasament Elite
1. Ciprian Bălănescu (C.S.Dinamo Secrom) 51’39”
2. Mihai Varabiev (C.S.Dinamo Secrom) +2’21”
3. Bogdan Sotirnel (Stirom)

Clasament Amatori
1. Ştefan Morcov
2. Mihai Şerbănescu
3. Marian Păun

6 COMMENTS

  1. Felicitari tuturor participantilor !As dorii sa vad pozele ce s-au facut azi 5 aprilie 2009 la Cupa Stirom.

  2. daca vremea este frumoasa ,criza se simte loc pe sosele nu este ,DE CE NU SE GANDESTE NIMENI LA ORGANIZAREA UNOR CURSE PE VELODROM ?

  3. pentru ca “regulamentul federatiei” este facut in asa fel incat sa fie doar campionatul national pe velodrom….

  4. buna seara! as dori si eu sa va intreb ceva? stiu ca a fost Trofeul Ardealul la targul mures pe 4-5 aprilie, stie cineva ce echipe au fost, cine a castigat, sau daca exista poze de acolo? sper sa ma poata ajuta cineva! foarte frumos situl si felicitari pt cine la facut. asa mai aflam si noi cate ceva.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.