Julien Absalon (Orbea) a obţinut prima victorie din 2009, în runda a doua a Cupei Mondiale de XC desfăşurată la Offenburg, în Germania. Este a 18-a victorie a francezului într-o cursă de Cupă Mondială, număr ce îi aduce recordul victoriilor, depăşindu-l pe elveţianul Thomas Frischknecht care deţine 17 curse de cupă câştigate.

Absalon nu deţine doar recordul de victorii în cursele de cupă, ci şi recordul de curse consecutive câştigate în oraşul din apropierea graniţei cu Franţa şi Elveţia. Este al treilea an consecutiv când francezul iese învingător la Offenburg şi preia conducerea clasamentului, în defavoarea spaniolului Jose Hermida (Multivan Merida), cel care a câştigat cursa de la Pietermaritzburg, din Africa de Sud.

Încă din prima tură, după cea de start de 1,2 km, numele importante se aflau în fruntea cursei. Nino Schurter (Scott-Swisspower) va ataca pe parcursul celor 5,8 km ai turei a 3-a din cele 7. Absalon nu va ezita plecând după el, creând un avans de 25 de secunde faţă de urmăritori. În tura a 5-a campionul mondial Christoph Sauser (Specialized) împreună cu Burry Stander (Specialized) vor pleca pe urmele francezului, dar din nefericire pentru Sauser o căzătură îl va scoate din cursă. Wolfram Kurschat (Topeak Ergon) şi Jean-Christophe Peraud (Massi) îl vor ajunge în ultimii kilometri pe Stander, încheind cursa pe locurile doi şi trei la 1’09”, respectiv 1’24” de Absalon.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.