hendersonCiclistul Gregory Henderson de la echipa Columbia-HTC a câştigat în mod surprinzător etapa a treia a Turului Spaniei 2009. Neo-zeelandezul i-a învins la sprintul final pe slovenul Borut Bozic (Vacansoleil) şi pe spaniolului Oscar Freire (Rabobank), urcând la general pe locul doi la şase secunde de Cancellara, în timp ce învingătorul din etapa anterioară, Gerald Ciolek (Milram) a căzut pe locul trei la general.

Manşa, ce a tranzitat trei state pe parcursul celor 189,7 kilometri între localităţile olandeze Zutphen şi Venlo, nu a făcut excepţie de la şablonul unei etape desfăşurate pe plat.

Trei rutieri au evadat chiar de la kilometrul doi al cursei, când Lars Boom (Rabobank), Johnny Hoogerland (Vacansoleil) şi Jesus Rosendo (Andalucia-Cajasur) au luat cursa pe cont propriu. Avansul lor va creşte rapid în primii kilometri, ajungând la 9’42” la borna cu numărul 28. De aici însă, avansul lor va scădea constant, Rosendo fiind ultimul fugar care se va preda la 20 km de linia de sosire. Colombia, în stilul consacrat deja, a organizat meticulos sprintul final, beneficiarul nefiind Greipel cum se aştepta toată lumea, ci Henderson.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.