Organizatorii de la Pitesti au reusit din nou sa ne ofere un eveniment excelent. Au fost probleme de cronometraj dar entuziasmul participantilor a fost foarte mare.

190 de ciclisti au invadat padurea din Trivale si au stabilit un nou record de participare la o cursa de Cross Country din Romania. Sponsorii au fost si ei la inaltime: Surmont, Airsoft.ro, Felt, Giant si Bikexpert au oferit din nou premii valoroase pentru tombola organizata la final.

Startul a fost dat la ora 12.00, o mica decalare datorita problemelor de cronometrare. Startul a fost dat in valuri, la distanta de 2 minute in ordinea Hero/Fun/Eroine.

Inca de la inceputul cursei Tudor Oprea a trecut in frunte fiind urmat de Daniel Rosioru, campionul national de maraton. Tudor Oprea a reusit sa isi pastreze avansul pana la final reusind sa castige cursa la Hero.

La FUN cursa cea mai importanta, la categoria de varsta 18-35, a fost castigata de un alt sportiv din Sibiu, Ianos Andrei, de la Echipa Geiger Team.

Si la categoria 36-45 am avut o lupta intre “titani”. Ionascu Marius (Maus) si Morcov Stefan (Basso) au ocupat primele doua pozitii ale podiumului.

Un eveniment in care organizatorii au pus mult suflet si acest lucru a fost vazut de toata lumea. 190 de participanti care s-au comportat impecabil au transformat evenimentul in locul de intalnire a unei mari familii, familia participantilor la concursuri din Romania.

Succes tuturor in sezonul 2010!


1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.