În urma unui atac feroce lansat pe ultima ascensiune a căţărării Cauberg, Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto) a revendicat victoria în cea de-a 45 ediţie a Amstel Gold Race. În spatele belgianului, Ryder Hesjedal (Garmin-Transitions) l-a întrecut pe Enrico Gasparotto (Astana) pentru a urca pe a doua treaptă a podiumului.

Cursa olandeză, care a acoperit anul acesta 259 kilometri între Maastricht şi Valkenburg, cu nu mai puţin de 31 de căţărări pe traseu, a resimţit şi ea influenţa vulcanului islandez Eyjafjallajökull, nume importante precum Alejandro Valverde (Caisse d’Epargne), Luis Leon Sanchez (Caisse d’Epargne), Carlos Sastre (Cervélo TestTeam) sau Bradley Wiggins (Sky) neajungând la start.

7 rutieri au evadat la 4,5 km de la start, dar primul atac serios a fost lansat la 22 kilometri de final, pe Kruisberg de către Marco Marcato (Vacansoleil). Pe căţărarea Eyserbosweg a urmat un atac al lui Andy Schleck, care l-a ajuns pe italian şi i-a provocat şi pe Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto), Damiano Cunego (Lampre), Fränk Schleck şi Johnny Hoogerland (Vancansoleil). Vincenzo Nibali (Liquigas), Roman Kreuziger (Liquigas) şi Alexandr Kolobnev (Saxo Bank) li se vor adăuga ulterior. Evadaţii vor fi cuminţiţi pe căţărarea de pe Fromberg, când vor fi aduşi înapoi în pluton.

Au urmat două atacuri ale lui Sergie Ivanov (Katusha), campionul rus fiind readus în pluton de Gilbert, care se va transforma din vânător în vânat. Pe urmele belgianului erau Cunego, Kolobnev, Fränk Schleck şi Ivanov. Un alt rus, Alexandr Kolobnev (Katusha) a preluat conducerea cursei până pe primele pante ale căţărării Cauberg, unde urmăritorii l-au „înhăţat ”. La câteva momente de la regrupare, Gilbert va ataca firibuind uitându-se în spate doar cu 300 metri înainte de linia de sosire. Liderul de la Omega Pharma a încheiat cursa cu 2 secunde în faţa canadianului Ryder Hesjedal (Garmin-Transitions) şi a italianului Enrico Gasparotto (Astana).

Clsament general

1      Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto          6h22’54”      
2     Ryder Hesjedal (Can) Garmin – Transitions                +2″     
3     Enrico Gasparotto (Ita) Astana                                    +2″     
4     Bert De Waele (Bel) Landbouwkrediet                        +5″     
5     Roman Kreuziger (Cze) Liquigas-Doimo                     +5″

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.